Home / Justitie / Atenție la OLX – Țeapa prin Western Union a ajuns și în județul Vaslui

Atenție la OLX – Țeapa prin Western Union a ajuns și în județul Vaslui

de Simona MIHĂILĂ

Rețeaua de escroci care a nenorocit sute de români și pe care poliția nu reuseste, de ani buni, să o anihileze atacă și județul Vaslui. În ultimele săptămâni, mai mulți vasluieni au povestit pe diverse forumuri, iar unii au alertat și poliția, cum au fost la un pas de a cădea victimele vestiților escroci care activează pe site-urile de vânzări auto. Rețeta prin care oameni de bună credință au fost deposedați de mii de euro este cu atât mai periculoasă cu cât folosește tactici aparent nevinovate, atât de iscusit puse la punct încât nu lasă loc dubiilor.

Escrocii își agață victimele din rândul celor care caută pe internet să-și cumpere o mașină la mâna a doua, așa cum au făcut și vasluienii cu care reporterii noștri au stat de vorbă. Ei au găsit postate, mai cu seamă pe OLX, oferte foarte tentante, adevărate chilipiruri: mașini fabricate în ultimii ani (2007-2008), cu număr mic de kilometri parcurși, al căror proprietar – obligatoriu „unic”, a ținut-o mai mult în garaj. La toate acestea se adaugă un preț pur și simplu amețitor: între 1.500 și 2.000 de euro.

Spre deosebire de anii din urmă, când „vânzătorii” puneau la dispoziție un număr de telefon pentru mai multe relații, de data aceasta, cei care „opereză” pe teritoriul Vasluiului nu pot fi contactați decât prin e-mail. Motivul este invariabil același: „vânzătorul” pretinde că nu se află în țară și nu are semnal la telefon. După o corespondență care durează câteva zile, în care cei doi negociază, iar așa-zis-ul vânzător îi câștigă încrederea victimei, se trece la tranzacție. Sub pretextul că nu vrea să bată drumul degeaba până în județul Vaslui, „vânzătorul” îi solicită celui interesat dovada că „e om serios”: îi cere să-și trimită banii sieși, prin Western Union, în orașul unde ar urma să se întâlnească (Vaslui, Bârlad, Huși), după care să-i furnizeze pe e-mail dovada operațiunii.

Pentru a-i câștiga și mai mult încrederea, „vânzătorul” oferă, la rândul său, garanția că va veni la întâlnire: îl informează pe cumpărător că și el își va trimite bani prin Western Union, tot în orașul în care se vor întâlni, și, la rândul său, îi va trimite pe e-mail dovada operațiunii.

Iată cum apare această propunere, identică în toate cazurile (difera doar suma, aceasta fiind pretul masinii): „Am o propunere pentru dumneavoastră. Vă rog, citiți cu atenție rândurile de mai jos! Voi trimite mâine, prin serviciul Western Union, suma de 1.300 euro la Vaslui, pe numele meu. Voi lua înapoi banii de la un oficiu din Vaslui când ne vom întâlni. De îndată ce transferul este făcut, vă voi trimite o copie a documentului de transfer. Aceasta va fi dovada mea că voi veni la înâlnirea cu dumneavoastră. Trebuie să vin ca să îmi iau banii. Același lucru îl vreau și de la dumneavoastră. Faceți un transfer de 1.300 euro pe numele dumneavoastră, cu destinația Vaslui. După ce transferul este făcut, trebuie să îmi trimiteți o copie după documentul de transfer. Așa voi avea și eu certitudinea că veți veni la întâlnire. După ce ne întâlnim, testați mașina, vă convingeți că nu are niciun fel de problemă, facem contractul de vânzare-cumpărare, iar apoi vom merge împreună la Western Union, retragem banii si mi-i dați în mână. Va rog să înțelegeți că nu solicit o plată în avans, singurul care ar putea ridica banii sunteti dvs. Eu nu voi avea acces la bani, dar voi avea siguranța că veniți la întâlnire pentru că știu că trebuie să retrageți bani orice ar fi. Acest transfer costă aproximativ 30, 40 euro. Această sumă v-o scad eu din prețul mașinii. Este condiția mea, deci e normal ca eu sa platesc pentru asta”.

Dovada operațiunii trimisă prin e-mail este „cheia și lăcata”

Românii care au căzut victime acestei înșelăciuni au aflat că au fost țepuiți în momentul în care au mers la Western Union pentru a-și lua banii înapoi. Momentul șocului a fost acela când au aflat că banii au fost ridicați în numele lor, de alții. Potrivit procedurilor Western Union, un client poate încasa banii puși pe numele lui, în baza actului de identitate și a codului operațiunii (acela care apare pe documentul eliberat la ghișeu atunci când cineva trimite bani).

Practic, dupe ce victima a scanat documentul eliberat de ghișeu pentru a-i trimite „vânzătorului” dovada prin e-mail, i-a furnizat acestuia toate datele sale de identificare precum și codul operațiunii. Rețeaua de escroci este dotată cu tot ce este necesar pentru fabricarea de documente false, așa încât banii sunt ridicați de la Western Union în baza unui act de identitate fals, care contine toate datele de identificare ale depunătorului. Doar poza diferă. Și cum funcționarii de la aceste ghișee nu au cum să verifice sau să-și dea seama dacă buletinul este fals sau original, treaba a mers strună de multe ori.

Povestea pensionarilor din sudul Poloniei, care aveau un Logan la Vaslui

Ca să fie cât mai credibili, escrocii își agață victimele cu povești pline de sensibilitate. De regulă se ascund în spatele unor personaje vulnerabile, sau pensionari fără grija zilei de maine, ori bătrâni singuri sau femei neajutorate care-și vând mașina din disperare etc. La prima vedere totul pare în regulă, oamenii par serioși, bine intenționați.

Iată experiența pe care a avut-o Mihaela V., din Bârlad. De câtva timp, se află în căutarea unui autoturism second-hand și, înainte de a merge la un târg de profil, s-a hotărât să arunce o privire șI pe anunțurile de pe OLX. A găsit, la un moment dat, o ofertă foarte tentantă: un Logan, din 2008, având un număr de kilometri parcurși de până în 100.000, care costa 1.900 de euro. A fost mirată să constate că numărul de telefon afișat era nealocat, însă s-a gândit că a fost scris greșit așa că I-a lăsat vânzătorului un mesaj în care a întrebat unde poate vedea mașina. După o zi a primit un e-mail: „Vă multumesc pentru mesaj. Mașina este în stare excelentă, ținută în garaj și nu a suferit nici un accident. Kilometrajul este real și nu am avut niciodată probleme cu motorul (sau de orice altă natură). Mașina arată și funcționează perfect. Eu sunt primul proprietar, am cumpărat-o din România și este înmatriculată. Locuiesc de o perioadă împreună cu soția mea în sudul Poloniei, în apropierea orașului Sanok, în munti.

Suntem un cuplu de pensionari (eu am 64, iar soția mea are 62) și nu mai folosim mașina atât de des. Majoritatea călătoriilor pe care le facem sunt cu avionul, așa că o mașină nu mai este utilă pentru noi. De asemenea, am vândut casa noastră din România și am cumpărat o fermă frumoasă aici în Polonia. Daca sunteti cu adevărat interesat, noi suntem gata să facem o excursie în România. Puteți lua mașina pentru un test-drive și orice fel de inspecție.

Sunt recunoscator dacă putem continua conversația noastră prin e-mail. Semnal mobil este slab aici, trebuie să mergem mai mult de 2 km pentru o conversație bună. Aveti mai jos datele complete ale mașinii. De asemenea am trimis si ceva poze”.

Doamna din Ungaria, cu un luxos Hyundai în garaj, la Viișoara

Mihaela a abandonat conversația cu proprietarul Loganului. Nu s-a simțit în largul ei să pună pe drum niște batrani pentru o mașină despre care nu era sigură că o va cumpăra. S-a amuzat de multitudinea de detalii inutile și fără relevanță, din scrisoare. A fost chiar nedumerită de efortul atât de mare pe care niște bătrâni destul de înstăriți îl fac pentru nici 2.000 de euro pe care i-ar obține din vanzarea acestei mașini.

Uitase de Logan și de proprietarii ei ciudați până într-o zi când, tot pe OLX Vaslui dă de un chilipir si mai si: un Hyundai Getz, din 2009, cu 98.000 de km parcurși, „mașină ținută în garaj”, la prețul incredibil de 1.300 de euro.

Vânzătorul nu avea telefon, dar putea fi contactat pe e-mail. Iată și raspunsul: „Mașina este în stare foarte bună , nu a fost niciodată accidentată . A fost ținută tot timpul la garaj . Nu am întâmpinat niciodată probleme cu motorul sau cutia de viteze. Am carte service și sunt trecute în ea toate reviziile până în prezent. Am cumpărat-o în 2009 din reprezentanță, sunt unic proprietar. Mașina se află în localitatea Viișoara, în garaj , acolo unde am eu domiciliu..
Aș fi preferat să vorbim toate aceste lucruri la telefon, dar nu am acces la telefon deoarece eu ma aflu în Ungaria, lângă lacul Balaton, sunt în afara localității și nu prea este semnal la telefon decât dacă mă duc vreo doi kilometri. Eu am 55 de ani, sunt divorțată de 2 ani și anul acesta am venit să lucrez aici în Ungaria, am grijă de o femeie în vârstă de 82 de ani, la casa ei de vacanță de aici de lângă Balaton. Mașina o vând deoarece în țară nu mai am pe nimeni, iar eu am de gând să mă stabilesc definitiv aici, unde am întâlnit cei mai primitori oameni din lume. Dacă sunteți interesat de mașină, eu pot sa îmi iau bilet de autocar și vin în România pentru a încheia vânzarea”.

Asemănări izbitoare între doi vânzători „diferiți”

Citind e-mailul, Mihaela și-a amintit de scrisoarea pensionarilor din Polonia. Poveștile erau diferite, dar existau multe elemente suspect de asemănătoare: vânzătorii sunt stabiliți în altă țară; amândoi se află în locații extrem de izolate; nu mai au pe nimeni in Romania, nu-i mai leaga nimic de aceasta tara dar, cu toate astea, și-au lăsat mașinile acolo, în garaj; mașinile sunt „ca noi”, sunt impecabile, dar ei le vând la prețuri derizorii, pentru care, culmea, sunt gata să străbată imediat sute de kilometri; au același stil de exprimare; lipsa semnalului la telefon și cei doi km până la zona cu semnal; ambele scrisori sunt încărcate de detalii irelevante, din sfera vieții personale; elementele care inzorzoneaza cele doua povesti par decupate din filmele siropoase.

„Toate aceste similitudini m-au pus pe gânduri. Mi-am dat seama că e vorba de niște escroci. Ca să am confirmarea, am dus până la capăt corespondența cu «doamna de la Viișoara». M-am lamurit când mi-a făcut cererea aceea dubioasă de a-mi trimite mie însămi bani prin Western Union”, ne-a declarat Mihaela V.

de Simona MIHĂILĂ Rețeaua de escroci care a nenorocit sute de români și pe care poliția nu reuseste, de ani buni, să o anihileze atacă și județul Vaslui. În ultimele săptămâni, mai mulți vasluieni au povestit pe diverse forumuri, iar unii au alertat și poliția, cum au fost la un pas de a cădea victimele vestiților escroci care activează pe site-urile de vânzări auto. Rețeta prin care oameni de bună credință au fost deposedați de mii de euro este cu atât mai periculoasă cu cât folosește tactici aparent nevinovate, atât de iscusit puse la punct încât nu lasă loc dubiilor.…

Review Overview

About Simona Vasile

One comment

  1. problema cea mare este ca nici olx nu reactioneaza in vreun fel la raportarile clientilor asupra autoturismelor subevaluate cu kilometri putini si pret mic ,am gasit zeci de Skoda Octavia in timp si le-am raportat si degeaba ,dar ceu mai dubiosi sunt western union care sunt aproape complici la escrocherie!

x

Check Also

Vasluian reținut pentru tâlhărie

Politiștii vasluieni au retinut un ...

UPDATE: Și-a completat garderoba cu o bluză furată dintr-un magazin din Bârlad

UPDATE: Tânara care a subtilizat ...

Membrul unei secții de votare din Bunești a fost dat afară, după ce a filmat și a făcut scandal

Membrul unei secții de votare ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: