Home » Sanatate » Focar de hepatită virală la CPRUCANE Bârlad!

Focar de hepatită virală la CPRUCANE Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

Patru din cei șase copii instituționalizați aici au fost diagnosticați cu hepatită de tip A. Unul dintre copii, o fetiță în vârstă de 9 ani, a fost internată la Secția ATI a spitalului bârlădean, după care, din cauza gravității cazului, a fost transferată la un spital din Iași.

Situație fără precedent pentru Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) din Bârlad: cinci din cei șase copii instituționalizați aici (cu vârste cuprinse între 9 ani și 15 ani)au fost diagnosticați cu hepatită virală (de tip A). Vorbim despre un focar de hepatită virală în toată regula, autoritățile sanitare județene declanșând deja procedurile de rigoare.

Trei dintre copiii diagnosticați cu hepatită de tip A sunt frați și au fost instituționalizați în centrul de la Bârlad la începutul lunii iunie. Cel de al patrulea copil îmbolnăvit – și cel mai grav caz – este o fată în vârstă de 12 ani care a fost internată de câteva zile la Secția ATI a Spitalului municipal de urgență „Elena Beldiman”. Însă, în cursul zilei de luni, 13 iulie, medicii bârlădeni au decis ca fetița să fie transferată la un spital din Iași din cauză că starea ei de sănătate se înrăutățise foarte mult.

„Fetița a făcut o formă severă de hepatită. De câteva zile tot ce mânca voma și atunci am realizat că este vorba despre o formă foarte severă. De aceea a fost transferată la Spitalul de boli infecțioase de la Iași”, ne-a declarat medicul Gabriela Daniș, directorul medical al spitalului bârlădean.

Din fericire, ceilalți trei copii au făcut forme mai ușoare ale maladiei și urmează un tratament medical adecvat.

„Aceștia trei provin dintr-o familie cu patru copii pentru care s-a dispus măsura protecției speciale în urmă cu câteva săptămâni. La data scoaterii lor din familie, doi dintre ei erau acasă, iar alți doi erau internați în spitalul din Bârlad cu diagnosticul de hepatită virală. După un timp, cei doi frați au fost extrenați și aduți în centrul d ela Bârlad, unde au continuat tratamentul de specialitate. Ulterior, s-a îmbolnăvit de aceeași maladie încă un frate de al lor, plus fata de 12 ani care era instituționalizată în CPRUCANE Bârlad”, ne-a declarat Vasile Toma, purtătorul de cuvânt al  Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.

Cazul a ajuns și în atenția Direcției de Sănătate Publică Vaslui, care a declanșat ancheta de rigoare, urmând a lua măsurile care se impun.

de Răzvan CĂLIN Patru din cei șase copii instituționalizați aici au fost diagnosticați cu hepatită de tip A. Unul dintre copii, o fetiță în vârstă de 9 ani, a fost internată la Secția ATI a spitalului bârlădean, după care, din cauza gravității cazului, a fost transferată la un spital din Iași. Situație fără precedent pentru Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) din Bârlad: cinci din cei șase copii instituționalizați aici (cu vârste cuprinse între 9 ani și 15 ani)au fost diagnosticați cu hepatită virală (de tip A). Vorbim despre un focar de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin

One comment

  1. le dati laturi sa manance si apoi dati vina pe virusi……

%d blogeri au apreciat: