Home / Sport / Micii piloți bârlădeni, din nou evoluții meritorii

Micii piloți bârlădeni, din nou evoluții meritorii

de Răzvan CĂLIN

Cercul de Karting de la Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad a  participat în perioada 11 – 12 iulie la Concursul Național de Karting „Floare de Lotus”. Competiția a fost organizată de Palatul Copiilor din Oradea și s-a desfășurat pe circuitul de karting „WIK – POWER” din Arad, constituindu-se drept cea de a III-a etapă a Campionatului Național de Karting Școlar.

La această etapă piloții bârlădeni au reușit să ocupe următoarele locuri: la clasa PUFO (60cc) Petru Bogdan Burlibașa – locul V și Mihnea Oprea  – locul VI; la clasa MINI (60cc) Vasile Bîgu locul V; la clasa KADET (80cc) Adrian Pelin – locul IX (debutant ) și la clasa KF3 junior (125cc) Andrei Chiriac – locul VI .

„Concursul a fost unul de nivel foarte ridicat la care au participat și piloti de la Federația Română de Automobilism Sportiv, ceea ce a ridicat mult nivelul calitativ al competiției, lupta pentru primele locuri fiind foarte disputată. Din păcate, la această etapă noi am avut două absențe – Denis Costache (Bambini) șii campionul de etapa trecuăa Cosmin Onel (Kadet) – absenți din motive personale. Fapt pentru care nepunctând la aceste categorii nu am mai urcat pe podium la această etapă cu echipa. Dar în clasamentul general ne menținem în prima parte  a clasamentului. Sperăm ca în etapele următoare să recuperăm punctele pierdute ca să revenim aproape de podium”, ne-a declarat Marius Gâmbuț, directorul Clubului Copiilor „Spiru Haret” Bârlad.

de Răzvan CĂLIN Cercul de Karting de la Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad a  participat în perioada 11 - 12 iulie la Concursul Național de Karting „Floare de Lotus”. Competiția a fost organizată de Palatul Copiilor din Oradea și s-a desfășurat pe circuitul de karting „WIK - POWER” din Arad, constituindu-se drept cea de a III-a etapă a Campionatului Național de Karting Școlar. La această etapă piloții bârlădeni au reușit să ocupe următoarele locuri: la clasa PUFO (60cc) Petru Bogdan Burlibașa - locul V și Mihnea Oprea  - locul VI; la clasa MINI (60cc) Vasile Bîgu locul V; la clasa…

Review Overview

About Razvan Calin

x

Check Also

CL Vaslui va preda Ministerului Dezvoltării terenul pentru construirea unei baze sportive care va avea teren de fotbal omologat de UEFA SI FRF

Consiliul Local (CL) Vaslui va ...

În weekend, Campionatul de Minifotbal al Ministerului Afacerilor Interne și-a desemnat învingătorii

În perioada 27 august – ...

S-a dat startul Turneului Final al Campionatului de Minifotbal al M.A.I. – ediția 2019 Vaslui

În perioada 27 – 29 ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: