Home » Sanatate » Paradox medical bârlădean

Paradox medical bârlădean

de Mihaela NICULESCU

 În vreme ce laboratoarele private de analize medicale din Bârlad au alocate fonduri pe care nu le pot consuma, pacienții se plâng că nu pot să beneficieze de analize gratuite. De ce s-a ajuns la această situație?

Cele mai multe laboratoare de analize din Bârlad au primit o suplimentare a fondurilor, după redistribuirea sumelor neepuizate de alte laboratoare care nu au reușit să aibă atâția pacienți cât le-ar fi permis finanțarea. Practic, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui nu a dat nici un ban în plus, ci a redirecționat sumele neconsumate celorlalte laboratoare care au avut un număr mai mare de pacienți.
„Ne aflăm la mijlocul lunii iulie și nu am cheltuit nici jumătate din fondurile pe care le avem. Este adevărat că, vara, numărul bârlădenilor care solicită analize la medicul de familie este mai mic, dar sunt convinsă că sunt multe persoane bolnave în oraș, care ar avea nevoie de analize medicale, unele chiar lunar. Pentru a beneficia de analize gratuite, pacientul trebuie să vină la laborator cu bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist.”, ne-a declarat reprezentanta unui laborator privat de analize medicale din Bârlad.
Așadar, ar fi nevoie de o implicare mai mare a medicilor de familie, care, probabil nu știu că laboratoarele au fonduri la discreție, care riscă să fie pierdute. Dacă laboratoarele care au primit suplimentare nu vor epuiza fondurile până pe 31 iulie, luna viitoare nu vor mai primi nici o suplimentare. Sumele necheltuite vor fi redistribuite laboratoarelor mai eficiente.
„Este incredibil! Numai eu știu câțiva vecini fără posibilități, care nu și-au mai făcut analize de ani de zile. Am să-i sfătuiesc să meargă la medicii lor de familie. Este minunat și normal, într-o țară normală, să vii într-un laborator de analize și să fii servit prompt, fără a mai fi nevoit să te înscrii pe o listă de așteptare”, a declarat o pacientă aflată, ieri dimineață, într-un laborator bârlădean.
Până pe 31 iulie, nu se fac programări în majoritatea laboratoarelor de analize din Bârlad, pacienții fiind serviți în ziua în care vin. Anul acesta a fost unul bun din punctul de vedere al fondurilor contractate de laboratoarele de analize cu CJAS. Anul trecut, sumele alocate au fost mai mici, iar laboratoarele nu reușeau să onoreze toate solicitările. Este momentul care nu au aflat de acest excedent de fonduri să profite de această oportunitate, cu care nu se știe dacă se vor mai întâlni atât de curând, mai ales dacă suferă de afecțiuni cronice sau nu și-au făcut analize de sânge de ani de zile.

 

de Mihaela NICULESCU  În vreme ce laboratoarele private de analize medicale din Bârlad au alocate fonduri pe care nu le pot consuma, pacienții se plâng că nu pot să beneficieze de analize gratuite. De ce s-a ajuns la această situație? Cele mai multe laboratoare de analize din Bârlad au primit o suplimentare a fondurilor, după redistribuirea sumelor neepuizate de alte laboratoare care nu au reușit să aibă atâția pacienți cât le-ar fi permis finanțarea. Practic, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui nu a dat nici un ban în plus, ci a redirecționat sumele neconsumate celorlalte laboratoare care au…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: