Home » National » ANAF a blocat conturile Televiziunii Române

ANAF a blocat conturile Televiziunii Române

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat, luni, conturile Societății Române de Televiziune (SRTv), având în vedere datoriile pe care TVR le are la bugetul de stat, au declarat pentru MEDIAFAX mai multe surse din Televiziunea Română.

Motivul blocării conturilor ar fi datoriile pe care le are SRTv la bugetul de stat și faptul că sub conducerea lui Stelian Tănase, președintele – director general al TVR, instituția nu ar mai fi respectat memorandumul din 2012, prin care Guvernul a permis eșalonarea datoriilor la stat ale SRTv pe o perioadă de șapte ani, au mai spus sursele citate.

Această situație, care ar putea duce la blocarea activității televiziunii publice, urmează să fie analizată în ședința de marți a Consiliului de Administrație (CA) al TVR, conform acelorași surse.

Până la ora difuzării acestei știri, Stelian Tănase nu a putut fi contactat de agenția MEDIAFAX.

Societatea Română de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condițiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei și cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanții instituției pe 6 aprilie, într-o conferință de presă la care a participat și Stelian Tănase. În conferința de presă au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.

Tot atunci, reprezentanți ai TVR au anunțat că datoriile totale ale Televiziunii Române erau, la sfârșitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat.

Pe de altă parte, Adrian Bucur, membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune, a declarat, pe 8 decembrie 2014, pentru MEDIAFAX că a decis să facă un apel public, întrucât situația TVR este disperată, televiziunea publică având penalități la fisc de aproximativ 9 milioane de euro pe an.

„Situația televiziunii publice este din ce în ce mai gravă. Am intrat în posesia unor cifre care sperie pe orice om normal la cap, 23.000 – 24.000 de euro pe zi, în total, 9 milioane de euro pe an reprezintă penalitățile către fisc și asta se întâmplă după reeșalonare. În aprilie (2014, n.r.), când TVR nu a plătit rata convenită în memorandum (memorandumul cu Guvernul, n.r.) la fisc, aceste penalități s-au recalculat și așa ajung ele la această cifră, de 23 – 24.000 de euro pe zi. Iar aceste penalități curg lunar. În prezent, datoria la bugetul de stat a televiziunii publice depășește 100 de milioane de euro, nemaipunând la socoteală și datoriile comerciale. Și ele reprezintă alte câteva zeci de mii”, a mai spus Adrian Bucur, pe 8 decembrie 2014.

În aceeași zi, într-un punct de vedere remis MEDIAFAX, Stelian Tănase, președintele-director general al SRTv, a declarat că TVR se află „într-o situație financiară extrem de critică”, iar conducerea Televiziunii Române a transmis către autoritățile statului, inclusiv ANAF, „propuneri de soluții la problemele grave ale televiziunii”.

„În această perioadă foarte dificilă, conducerea TVR a fost nevoită să prioritizeze cheltuielile în funcție de interesul telespectatorilor, conform misiunii publice a Televiziunii Române. În contextul datoriilor imense pe care le are TVR, soluția actualei conduceri a fost să rezilieze contractele emisiunilor scumpe și să încerce să reducă cheltuielile de producție (…)”, spunea, la momentul respectiv, Stelian Tănase.

Potrivit acestuia, conducerea TVR încearcă să redeschidă dialogul cu autoritățile statului pentru redresarea Televiziunii Române. „Mai mult, conducerea TVR a transmis către autoritățile statului, inclusiv ANAF, propuneri de soluții la problemele grave ale Televiziunii. Facem eforturi uriașe pentru a redeschide dialogul cu aceste autorități, fără sprijinul cărora redresarea instituției nu este posibilă. TVR își asumă toate obligațiile de plată și așteaptă răspunsuri pentru a identifica pârghii de implementare a soluțiilor propuse”, a mai spus, atunci, Stelian Tănase.

ANAF a mai blocat conturile SRTv în mai 2012, din cauza datoriilor acumulate – din 2005 până la finalul lui 2011 – către bugetul de stat, care erau la momentul respectiv în valoare de 308 milioane de lei, din care 229 de milioane de lei debite, diferența fiind reprezentată de penalități, au declarat, atunci, pentru MEDIAFAX surse din ANAF.

În iunie 2012, Guvernul a aprobat procedura prin care ANAF a deblocat pentru o perioadă de șase luni conturile televiziunii publice.

Ulterior, în baza unui memorandum aprobat de Guvern, datoriile SRTv au fost eșalonate pe o perioadă de șapte ani.

Sursa: mediafax.ro

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat, luni, conturile Societății Române de Televiziune (SRTv), având în vedere datoriile pe care TVR le are la bugetul de stat, au declarat pentru MEDIAFAX mai multe surse din Televiziunea Română. Motivul blocării conturilor ar fi datoriile pe care le are SRTv la bugetul de stat și faptul că sub conducerea lui Stelian Tănase, președintele - director general al TVR, instituția nu ar mai fi respectat memorandumul din 2012, prin care Guvernul a permis eșalonarea datoriilor la stat ale SRTv pe o perioadă de șapte ani, au mai spus sursele citate. Această situație,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile