Home » National » E oficial: avem cele mai proaste drumuri din Europa!

E oficial: avem cele mai proaste drumuri din Europa!

Că avem drumuri distruse în țară o știm cu toții, dar zilele trecute s-a făcut public și la nivel european, în urma unui raport realizat la nivel mondial. Concluzia: suntem ultima roată la căruța europeană a rețelelor rutiere.

La categoria “rețele rutiere” România ocupă un catastrofal loc 121 din 144 de state monitorizate, potrivit datelor recente publicate în raportul World Economic Forum. În Europa suntem pe ultimul loc la nivelul Uniunii Europene și în rest avem în urma noastră doar Rusia, Moldova și Ucraina. Evaluarea maximă este 7, iar cea minimă este 1. România a fost evaluată cu 2,8, la fel ca și Brazilia, Costa Rica și Liban. Rusia pe care noi am întrecut‑o are o evaluare de 2,7. În afară de rețele rutiere, România stă destul de prost la aproape toate capitolele, de la transparență și eficiență până la independența justiției, educație și sănătate. În privința indepenței justiției, de pildă, România s-a clasat pe locul 84, un loc mai prost decât cel ocupat de Tadjikistan, Botswana sau Namibia. La sănătate și educație primară, țara noastră e pe locul 88, după Vietnam și Rwanda. Per total, potrivit indicelui global al competitivității, România s-a clasat pe locul 59, din cele 144 de economii analizate de specialiști. World Economic Forum realizează acest raport anual, începând cu 2005. Analiza se bazează pe datele furnizate de agențiile internaționale, ca UNESCO, FMI și Organizația Mondială a Sănătății.

Avem bani pentru Comarnic – Brașov, dar nu îi folosim

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat că va organiza o licitație pentru proiectarea și execuția sectoarelor Comarnic – Predeal și Predeal – Cristian, precum și a drumului de legătură de pe tronsonul Comarnic – Brașov, lucrări care se tot amână din 2004 încoace. Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 380,03 milioane de lei, fără TVA – adică 104 milioane euro, inclusiv TVA, – cu finanțare de la, atenție, bugetul de stat. Menționăm că, pentru anul 2015, România beneficiază de 763,3 milioane de euro, bani europeni nerambursabili, pe care, dacă nu îi cheltuiește până la sfârșitul acestui an, îi pierde. De ce nu sunt folosiți acești bani, care ajung pentru șapte autostrăzi Comarnic – Brașov rămâne o enigmă.

Sursa: libertatea.ro

Că avem drumuri distruse în țară o știm cu toții, dar zilele trecute s-a făcut public și la nivel european, în urma unui raport realizat la nivel mondial. Concluzia: suntem ultima roată la căruța europeană a rețelelor rutiere. La categoria “rețele rutiere” România ocupă un catastrofal loc 121 din 144 de state monitorizate, potrivit datelor recente publicate în raportul World Economic Forum. În Europa suntem pe ultimul loc la nivelul Uniunii Europene și în rest avem în urma noastră doar Rusia, Moldova și Ucraina. Evaluarea maximă este 7, iar cea minimă este 1. România a fost evaluată cu 2,8, la…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: