Home » Administratie » Sălile de sport prind contur!

Sălile de sport prind contur!

de Răzvan CĂLIN

Caietul de sarcini pentru construcția sălii de sport a Școlii nr. 8 este finalizat, astfel că săptămâna viitoare va putea fi organizată și licitația privind execuția lucrării.

Una dintre investițiile cele mai importante din acest an din învățământul bârlădean începe să prindă contur. Este vorba despre construirea unor săli de sport la Școala gimnazială „Episcop Iacov Anttonovici” (fosta Școală generală nr. 8) și la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”. Finanțarea acestor două proiecte urmează a fi asigurată de Compania Națională de Investiții (CNI). În urmă cu circa o lună și jumătate, edilii bârlădeni au înaintat la București ultima serie de documente solicitate de CNI, prin care se atestă trecerea în administrarea temporară a acestei instituții a celor două terenuri pe care urmează a fi construite sălile de sport. CNI va avea în administrare aceste terenuri doar pe perioada execuției lucrărilor, după care acestea vor reintra în proprietatea municipalității bârlădene.
„În momentul de față, avem semnale clare că în scurt timp această investiție va demara efectiv. Cel mai curând vor începe lucrările la Școala gimnazială „Episcop Iacov Antonovici”. Am discutat recent la București, la CNI, și mi s-a transmis că săptămâna viitoare ar putea să se deruleze chiar licitația privind execuția lucrării. Și asta deoarece caietul de sarcini este aproape gata, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să fie finalizat. Apoi, este rândul caietului de sarcini de la Colegiul „Codreanu”, astfel încât în câteva săptămâni se va putea organiza licitația pentru execuție și în cazul acestei săli de sport”, ne-a declarat Marin Bunea, primarul interimar al Bârladului.
Pentru ambele instituții de învățământ, lipsa unei săli de sport a reprezentat dintotdeauna o foarte mare lacună care a pus serioase piedici procesului instructiv-educativ. Problemele se amplificau mai ales în perioada sezonului rece, când din cauza temperaturilor foarte scăzute, orele de sport se derulau (dacă se poate spune așa) în sălile de curs ale unităților școlare. Însă, nici perioada sezonului cald nu era lipsită de probleme. Așa zisele terenuri de sport (în realitate niște platouri care cândva fuseseră acoperite cu un strat de bitum) arată acum de parcă au fost supuse unui bombardament: pline de gropi, pe unele porțiuni cu stratul de bitum umflat și crăpat, formând mici movilițe etc. Pe scurt, o stare deplorabilă, în care elevii se accidentează mai mereu așa încât după o oră de sport ajung acasă cu picioarele și mâinile pline de julituri și vânătăi. Ca să nu mai spunem că riscă să sufere și accidentări mult mai serioase.
Cele două viitoare săli de sport vor avea dotări moderne, inclusiv vestiare, dușuri și chiar tribune cu câte 180 de locuri. În Bârlad, doar Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” și Școala gimnazială „George Tutoveanu” mai au în dotare astfel de săli de sport, însă nici una nu este prevăzută cu tribune. Ambele au fost construite tot cu fonduri de la CNI.

de Răzvan CĂLIN Caietul de sarcini pentru construcția sălii de sport a Școlii nr. 8 este finalizat, astfel că săptămâna viitoare va putea fi organizată și licitația privind execuția lucrării. Una dintre investițiile cele mai importante din acest an din învățământul bârlădean începe să prindă contur. Este vorba despre construirea unor săli de sport la Școala gimnazială „Episcop Iacov Anttonovici” (fosta Școală generală nr. 8) și la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”. Finanțarea acestor două proiecte urmează a fi asigurată de Compania Națională de Investiții (CNI). În urmă cu circa o lună și jumătate, edilii bârlădeni au înaintat la București…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin