Home » Invatamant » De la sat să fii, că noroc ai! Nedreptate în rândul elevilor de gimnaziu

De la sat să fii, că noroc ai! Nedreptate în rândul elevilor de gimnaziu

de Roxana NĂSTASĂ

Nedreptate pentru elevii din mediul urban. Analizând listele cu mediile elevilor pe anii de gimnaziu și media de la examenul de Evaluare Națională am constatat în unele locuri diferențe frapante, ceea ce înseamnă că la unele școli, în special din mediul rural se pun note „din burtă“. Numeroși elevi de la sate aveau media generală pe anii de gimnaziu 8 sau 9, iar la Evaluarea Națională au luat note de 4, 3 sau 2. Astfel, aceștia au ajuns să concureze, de la egal la egal, deși nu e corect, cu elevi de la școli unde profesorii au pus note pe merit sau au fost mai severi. Reprezentanții educației vasluiene n-au prea vrut să comenteze acest subiect, punând notele mici de la Evaluarea Națională ale elevilor cu note mari în anii de gimnaziu pe seama unui ghinion, nicidecum că profesorii de la sate le-au pus note pe „ochi frumoși”.

În urma examenului de Evaluare Națională a reieșit că în județul Vaslui există școli unde elevii au avut diferențe ca de la cer la pământ între media de la acest examen și media obținută la clasă, în cei patru ani de gimnaziu.
În urma unei analize realizate de „Est News”, folosind listele de pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, cu ierarhia pe județ a mediilor de admitere, unde sunt trecute și rezultatele la Evaluarea Națională și media anilor de studiu, am descoperit școli în care, în mod cert, s-au pus note „din burtă” sau „după ochi frumoși” în clasele V-VIII.
Elevi cu medii de 8 și 9 pe anii de studiu au obținut la Evaluarea Națională medii de 2 și de 3. Deci este posibil ca elevii să fi fost evaluați incorect în timpul orleor de curs. Acest lucru este incorect dacă este să ne gândim că media de admitere ajunge să fie la final egală cu a unui copil care a învățat la o școală în care profesorii au fost ceva mai severi și s-a pus mai mult accent pe cunoștințe. Pot exista astfel cazuri în care cei cu medii uriașe de la sate să ia locul la liceu unor elevi care chiar au învățat. Din păcate, cazurile nu sunt izolate, la școlile din mediul rural fiind mulți elevi în această situație. Deci, nicidecum nu este vorba de câte un singur elev de la o școală.
Ca să dăm exemple concrete, mai muți elevi de la școlile gimnaziale din Lălești, Fălciu, Ursoaia, Florești, Chițoc, Unțești și altele s-au dovedit tare „ghinioniști” la Evaluarea Națională, după cum spun reprezentanții învățământului vasluian, deși au medii foarte mari în anii de gimnaziu. De exemplu, cu medii generale în anii de studiu de 9,41; 9,56; 9,23; 9,17; 9,02, la Evaluarea Națională elevii nu au luat mai mult de 5 sau 6. Cu 9,54 în anii de studiu, un elev de la Puiești a reușit la Evaluarea Națională să facă de 5,57. Sau, la Școala gimnazială din satul Lălești, un elev de media 8 a luat 2,77 la examenul național, iar un altul de la aceeași școală, cu media 7,06 în anii de studiu a luat 1,6 la Evaluarea Națională. Exemplele sunt nenumărate și pot continua. Acestea ne-au făcut să ne întrebăm despre felul în care acești elevi au primit note la clasă și despre modul în care au fost evaluați de profesorii lor.
Maria CiuleiÎntrebați de acest lucru, reprezentanții educației din județ au pus totul pe seama ghinionului. „Asta este, ăsta e rezultatul. Nu comentez subiectul ăsta. Nu am făcut analize de acest gen. O să facă școlile. Oricum nu-s toți de la o școală, sunt cazuri izolate, cu câțiva elevi care poate chiar au avut ghinion de au luat note mici la Evaluarea Națională”, a explicat Maria Ciulei, inspector școlar general adjunct la ISJ Vaslui.
Reprezentantul sindicatului liber în Învățământ Vaslui, Sorin Țiplea, are cu totul o altă opinie. „Acest lucru implică mai multe variabile din punctul meu de vedere. În primul rând, copiii din mediul rural nu au profesori calificați la toate disciplinele. Sunt mulți necalificați sau din anii trecuți când prindeau la titularizare post cu nota 5. Astfel dacă calitatea corpului profesoral este scăzută scade și exigența. De asemenea, la sate e vorba și de subiectivitate. Dacă un elev mediocru este cel mai bun din clasă e notat ca cel mai bun. Nu poți lăsa jumătate de clasă corigentă. Trebuie să faci diferențe între elevi. Iar o altă variabilă este aceea că la sate se investește mai puțin în educație. La oraș părinții pompează bani în copiii lor, îi dau la meditații din clasele primare și calitatea educației crește”, ne-a declarat Sorin Țiplea.
Ghinion sau nu, cert este că unii elevi de la sate au mai multe șanse decât cei din oraș, să prindă un loc la liceul dorit, chiar dacă poate au învățat mai puțin. Astfel, de la sat să fii, că noroc ai!

de Roxana NĂSTASĂ Nedreptate pentru elevii din mediul urban. Analizând listele cu mediile elevilor pe anii de gimnaziu și media de la examenul de Evaluare Națională am constatat în unele locuri diferențe frapante, ceea ce înseamnă că la unele școli, în special din mediul rural se pun note „din burtă“. Numeroși elevi de la sate aveau media generală pe anii de gimnaziu 8 sau 9, iar la Evaluarea Națională au luat note de 4, 3 sau 2. Astfel, aceștia au ajuns să concureze, de la egal la egal, deși nu e corect, cu elevi de la școli unde profesorii au…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: