Home » Justitie » Tipic pentru justiția românească – Violatorul unei minore umblă slobod și amenință familia acesteia!

Tipic pentru justiția românească – Violatorul unei minore umblă slobod și amenință familia acesteia!

de Răzvan CĂLIN

În urmă cu șapte luni, Valentin Macari – un individ de 48 de ani din comuna Șuletea – a fost descoperit că a abuzat sexual în repetate rânduri o minoră în vârstă de 14 ani. Ancheta declanșată la data respectivă nu a fost finalizată nici în momentul de față, însă mai grav este că bărbatul o amenință pe fată și pe mama acesteia că le va omorâ și le va da foc la casă.

În prima lună din acest an, reporterii Est News au prezentat pe larg cazul unei minore în vârstă de 14 ani, din satul Jigălia, comuna Șuletea, care vreme de un an și jumătate a trăit un cumplit calvar: fata a fost obligată de către concubinul mamei sale să întrețină relații sexuale cu el în repetate rânduri. La vremea respectivă, cazul a scandalizat opinia publică, așa după cum era și de așteptat. Imediat, pe fir au intrat și autoritățile care au declanșat o anchetă în acest caz. Din păcate, ceea ce a urmat este, de acum, tipic pentru modul cum funcționează justiția română, mai ales pe aceste meleaguri.

În primul rând, individul – Valentin Macari – este cercetat în stare de libertate. Acum, specialiștii în drept vor sări în sus și vor spune că așa e normal, că domnește prezumția de nevinovăție, că încă nu s-a pronunțat instanța etc. Bun, de acord și nu prea! Nu ne erijăm în experți în domeniu, însă dacă e să tratăm cazul dintr-o perspectivă pur umană, veți vedea că dreptatea chiar umblă cu capul spart pe la noi. Cum individul, prin bunăvoința și imparțialitatea justiției române, e liber ca pasărea cerului, s-a gândit că n-ar fi rău dacă ar pune ceva presiune pe familia victimei sale. Așa se face că din momentul în care s-a început cecetarea penală și până în prezent, mama și fiica trăiesc un coșmar de proporții pentru că Macari le amenință și le hărțuiește ori de câte ori îi cășună.

„M-a sunat pe telefon de mai multe ori și m-a amenințat că vine aici peste noi și mă omoară și pe mine și pe fată, că ne dă foc la casă. Umblă cu tot felul de prostii și de amenințări. Mi-a spus că el e sigur că nu face pușcărie! Vrea cu orice preț să se împace cu mine și să spun că l-am iertat. Dar eu nu fac asta niciodată! Și-a bătut joc de fata mea, acum să suporte consecințele. Am mers și aici, la Poliția Șuletea, și le-am spus că mă amenință tot timpul. Mi-e frică că sunt sigură, am copii și nu cumva să se întâmple vreo nenorocire. Mă credeți că mă trezesc dimineața, mă uit afară pe geam și imi zic «bine că s-a luminat!»”, ne-a declarat Vasilica Dobre, mama fetiței abuzate.

Tot ea ne-a mai spus că singurul ajutor pe care l-a primit din partea polițiștilor a fost un sfat cel puțin ciudat: i-au spus că ar fi bine ca, din când în când, să-i răspundă lui Macari l-a telefon ca nu cumva să-l întărâte prea mult și să facă acesta vreo nenorocire! Ba mai mult, cei de la Poliția Murgeni, susține Vasilica Dobre, au fost extrem de ofuscați că a avut îndrăzneala și tupeul de a sesiza ziarul Est News: „Sunt foarte supărați că cică nu trebuia să dau cazul la ziar. Că doar n-a fost crimă! Dar eu cred că a fost mai ceva decât o crimă!”.

justitiaDacă, într-adevăr, aceasta este reacția unor oameni ai legii, atunci orice alte vorbe sunt de prisos. Nu înțelegem cum de nimeni dintre acești vajnici oameni ai legii nu au putut să o îndrume pe femeie să depună o plângere scrisă pentru amenințare și hărțuire, astfel încât ulterior să obțină un ordin jdecătorecs prin care individului să i se interzică a mai lua legătura cu ea. După cum se vede, în continuare se profită de pe urma naivității și lipsei de informare a oamenilor simpli, mai ales cei din mediul rural.

Oricum, tot ceea ce își dorește acum Vasilica Dobre este ca cel ce i-a batjocorit fata să fie tras la răspundere și să primească pedeapsa pe care o merită: „Eu nu mai vreau să am de a face cu el, niciodată în viața asta. Acum să tragă pentru ce i-a făcut fetei mele!”.

Subcomisarul Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui ne-a declarat că Poliția Murgeni a definitivat cercetările în acest caz încă din luna aprilie a acestui ani, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. La rândul lor, cei de la Parchetul Bârlad ne-au transmis clasica replică cum că trebuie să depunem la ei o cerere scrisă prin care să solicităm informațiile despre dosar. Tradiționala procedură greoaie prin care ai toate șansele să-ți crească barba mare și stufoasă până ce capeți un răspuns! Oricum, din câte am înțeles, magistrații sunt acum în plină vacanță, așa încât undeva prin luna septembrie să ne așteptăm că se va mișca ceva în acest caz. Ceea ce este greu de digerat e maniera cel puțin cudată în care operează justiția română uneori. Ne grăbim, de multe ori, să umplem aresturile poliției cu „găinari” de tot soiul, dar cercetăm în stare de libertate violatorii și pedofilii!

Povestea calvarului trăit de o copilă!

Vasilica Dobre a povestit reporterilor Est News că a aflat totul în noaptea de 6 ianuarie,  când copila i-a povestit tot ce i-a făcut bărbatul pe care l-a primit în casa ei și de care era pregătită să se lege pentru tot restul vieții. Ea ne-a spus că iubitul ei obișnuia să mai consume băuturi alcoolice peste măsură, iar în ultima vreme căuta pricină de scandal din orice, dar nu și-a imaginat nicio clipă că ar fi capabil să-i batjocorească fetița.

Cei doi locuiau sub același acoperiș cu cei cinci copii ai femeii, patru fete și un băiat. De la venirea iernii, dormeau cu toții în aceeași cameră, singura care avea sobă. Femeia a aflat cu stupoare că cel pe care-l iubea și voia să-l facă tată pentru copiii săi ar fi pus ochii pe copila nevinovată la doar o jumătate de an după ce-l adusese în casa lor, adică în urmă cu un an și jumătate.

Pe 6 ianuarie, ziua în care femeia a aflat de coșmarul pe care copilul ei îl trăia fără ca ea să bănuiască ceva, a plecat la slujbă la biserică, lăsându-și cei cinci copii în casă cu iubitul ei.

„Am zăbovit ceva mai mult, din cauză că am așteptat să iau aghiazmă. Am intrat în casă, era masa pusă. El făcuse friptură, fata cea mare făcuse mămăligă. M-a luat la ceartă de cum am venit: «Unde ai fost? De ce ai stat atâta?» I-am răspuns că am întârziat pentru aghiazmă. Iar el, către mine: «Aha! Ai fost și te-ai f… cu popa, nu?»”, ne-a reprodus femeia dialogul cu concubinul.

Cei doi au ținut-o într-o ceartă până seara, târziu, când bărbatul a devenit violent. De frica bătăilor, aproape de miezul nopții, femeia a fugit, împreună cu una dintre fete, la un văr, în sat. Ceilalți copii, printre care și fetița de 14 ani, adormiseră demult. Peste câtva timp, s-a întors acasă însoțită de vărul ei, cu gândul că iubitul se va intimida la vederea acestuia. Nu a fost deloc așa.

„Valentin Macari blocase ușa cu mai multe obiecte și cu o furcă, pentru ca eu să nu pot intra. Era foarte ger. Nu mi-a dat drumul să intru în casă deloc”, a povestit femeia.

Cearta a continuat cu țipete, cu geamuri sparte, cu înjurături greu de reprodus. Bărbatul și-a vrut telefonul și, când femeia i-a spus că este la ea, acesta i-a cerut fetei de 14 ani să iasa din casă pentru a lua telefonul mobil. A profitat de ocazie și nu i-a mai dat fetei voie să intre înapoi și au plecat amândouă către poliție pentru a alerta oamenii legii. Acela a fost momentul în care fata a prins curaj și i-a povestit chinurile și abuzurile la care o supunea Macari.

de Răzvan CĂLIN În urmă cu șapte luni, Valentin Macari - un individ de 48 de ani din comuna Șuletea - a fost descoperit că a abuzat sexual în repetate rânduri o minoră în vârstă de 14 ani. Ancheta declanșată la data respectivă nu a fost finalizată nici în momentul de față, însă mai grav este că bărbatul o amenință pe fată și pe mama acesteia că le va omorâ și le va da foc la casă. În prima lună din acest an, reporterii Est News au prezentat pe larg cazul unei minore în vârstă de 14 ani, din satul…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin

2 comments

  1. nemernicii, mai, dar nu se mai gasesc fete la alegere, cu bani? ce au cu copchilele astea ? thuamne, de ce nu-i trazneste dumnezeul ala?

  2. oare fata aia nu are parinti , cum sa fie liber si sa mai si ameninte , il spanzuri in fata politiei din sat si il lasi in cariciul gol sa vada si cei care mai au de gand asa ceva . tara de rahat .