Google+
Home » Social » Răzvan Ionescu își va lansa al doilea album tot la Bârlad

Răzvan Ionescu își va lansa al doilea album tot la Bârlad

de Mihaela NICULESCU

Răzvan Ionescu, bârlădean stabilit în Norvegia, unde are și un studio de producție, cel care a susținut anul acesta, pe 13 februarie, un concert de jazz la Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad, continuă proiectele muzicale.

Artistul lucrează acum la un nou album de jazz pe care îl va lansa la anul, tot la Bârlad. Tot în 2016, își va lansa primul său album muzical altă bârlădeancă, Tania Cepoi, stabilită de câțiva ani în Suedia. Compozitorul, textierul și producătorul albumului Taniei este Răzvan Ionescu.
„Mă bucur să colaborez cu Tania la casa mea de producție «Midnight Records». Face naveta Suedia – Norvegia destul de des. Am înregistrat deja o piesă și a ieșit excelent. Tania are o voce caldă, specială, așa că albumul său va fi bine primit acasă dar și aici”, a declarat pentru Est News Răzvan Ionescu.
Muzicianul și producătorul bârlădean colaborează acum cu Ann Elin Steilby, o artistă din Norvegia. Albumul este în lucru, iar piesele finalizate în studioul său de producție au fost promovate la radio și destul de bine primite de public. Răzvan Ionescu este și în acest caz compozitorul, textierul și producătorul albumului. Tânărul muzician se află acum în Suedia, unde susține concerte în cadrul unui proiect internațional de salsa – jazz „Cipeco”.
„Sunt într-un turneu în Suedia, după ce am concertat și în Norvegia în cadrul „Cipeco”. Următoarele concerte le voi avea în Spania, dar gândul meu este tot acasă. Nu am renunțat la ideea de a concerta mai des în România. După ce le-am oferit bârlădenilor concertul «Standard love», în luna februarie, îi anunț că mă voi întâlni cu ei peste câteva luni la lansarea celui de-al doilea album al meu, în care jazz-ul ocupă un loc special.”, a mărturisit Răzvan Ionescu.
Luna trecută, Răzvan Ionescu a început înregistrările la un audiobook intitulat „Complicații simple”. Cartea aparține bârlădencei Alina Covaci, cea care a dat și vocea audiobook-ului. Autoarea speră să lanseze peste câteva săptămâni, la Bârlad, o carte tipărită care să includă și CD-ul imprimat în Norvegia.

Comments

comments

de Mihaela NICULESCU Răzvan Ionescu, bârlădean stabilit în Norvegia, unde are și un studio de producție, cel care a susținut anul acesta, pe 13 februarie, un concert de jazz la Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad, continuă proiectele muzicale. Artistul lucrează acum la un nou album de jazz pe care îl va lansa la anul, tot la Bârlad. Tot în 2016, își va lansa primul său album muzical altă bârlădeancă, Tania Cepoi, stabilită de câțiva ani în Suedia. Compozitorul, textierul și producătorul albumului Taniei este Răzvan Ionescu. „Mă bucur să colaborez cu Tania la casa mea de producție «Midnight Records».…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Simona Vasile