Home » Administratie » Reparații îngreunate de birocrație!

Reparații îngreunate de birocrație!

de Răzvan CĂLIN

Acoperișul Colegiului „Codreanu” are nevoie de reparații urgente, însă demararea lucrărilor este amânată din cauza birocrației excesive.

Birocrația excesivă face ca rezolvarea uneia dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, să fie amânată de la o lună la alta. La prima vedere, este vorba despre o banală lucrare de reparare a acoperișului colegiului. Însă, cum clădirea este inclusă pe lista monumentelor istorice, are parte de un regim special atunci când vine vorba de efectuarea unor lucrări de reabilitare.

„Oricât de mică ar fi lucrarea, nu o putem executa până ce nu obținem toate avizele și aprobările de la diverse instituții ale statului, inclusiv de la Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Național. Legislația în vigoare este foarte exactă și nu lasă loc de interpretări. Este și normal să fie așa pentru că vorbim, în cazul nostru, de o clădire de patrimoniu, cu o valoare culturală și istorică foarte mare. Însă, din păcate există și un revers al medaliei. Nu putem face nici o reparație, fie ea cât de mică, dacă nu avem toate avizele necesare. Și vă spun că sunt foarte multe, o sumedenie de avize, aprobări, cereri, documente de tot felul etc. De fiecare dată când spunem că am terminat cu hârtiile, aflăm că ne mai trebuie încă un document. Lucrările de reparații vizează doar partea plană a acoperișului, nu și părțille laterale cu acei așa ziși solzi de tablă”, ne-a declarat Tița Chiru, directorul Colegiului „Codreanu”.

Așa se face că, deși Consiliul Local Bârlad a alocat fondurile necesare (200.000 de lei), lucrările nu pot începe până ce nu sunt obținute toate avizele. Conducerea colegiului și-ar fi dorit să efectueze această reparație pe timpul vacanței școlare de vară, însă, după cum se vede sunt slabe speranțe ca lucrările să înceapă în această perioadă. Totuși, se speră că în maxim o lună să se demareze operațiunile de reabilitare a acoperișului.

de Răzvan CĂLIN Acoperișul Colegiului „Codreanu” are nevoie de reparații urgente, însă demararea lucrărilor este amânată din cauza birocrației excesive. Birocrația excesivă face ca rezolvarea uneia dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, să fie amânată de la o lună la alta. La prima vedere, este vorba despre o banală lucrare de reparare a acoperișului colegiului. Însă, cum clădirea este inclusă pe lista monumentelor istorice, are parte de un regim special atunci când vine vorba de efectuarea unor lucrări de reabilitare. „Oricât de mică ar fi lucrarea, nu o putem executa…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin