Home » Administratie » Bătaie pe pașapoarte

Bătaie pe pașapoarte

de Marian MOCANU

Ca de obicei, în lunile de vară, crește aglomerația la ghișeele Serviciului de pașapoarte vasluian, numărul solicitărilor fiind mai mare decât dublu față de o lună obișnuită. Este sezonul stranierilor, reveniți în concedii acasă, ocazie cu care își împrospătează actele de identitate, inclusiv pașaportul. Peste jumătate dintre cei care se pun la cozi cu noaptea în cap sunt persoane cu dublă cetățenie, română și moldovenească, veniți uneori în grup, cu microbuze.

În fiecare dimineață, în fața Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple al Județului Vaslui (SPCEEPS), din Crucea Gării, se formează cozi imense, mulți dintre solicitanți fiind veniți cu noapte în cap. Dacă într-o lună normală numărul solicitărilor pentru eliberarea paăapoartelor era de circa 50 – 60 zilnic, acesta s-a dublat în această perioadă, ajungându-se și până la 140 de solicitări zilnice. Majoritatea celor care doresc fie preschimbarea pașaportului, fie unul nou, sunt vasluieni plecați la muncă în străinătate, reveniți acasă în concedii, sau moldoveni de dincolo de Prut cu dublă cetățenie, care au „buletin de Vaslui”. Aceștia din urmă sunt simplu de identificat, nu doar datorită accentului, dar de obicei stau în grupuri, așa cum vin din Republica Moldova. De multe ori, aceștia vin cu microbuze închiriate special în acest sens, transportul în România pentru procurarea actelor de identitate devenind o adevărată afacere. „Ca și pondere a pașapoartelor eliberate, 80% dintre cereri sunt pentru pașapoarte electronice și circa 20 pentru pașapoarte temporare. Ne așteptăm ca, spre sfârșitul lunii august, odată cu apropierea terminării concediilor persoanelor care muncesc în străinătate, acest raport să se modifice în favoarea pașapoartelor temporare, care se eliberează în cel mult trei zile lucrătoare”, ne-a declarat Dan Constantin Ștefanache, șeful serviciului.

Pentru fluidizarea operațiunilor, solicitanții primesc în fiecare dimineață un număr de ordine pentru depunerea dosarului în vederea obținerii pașaportului. Zilnic se eliberează 100 – 120 tichete de programare, care se epuizează în circa o oră, motiv pentru care, la deschiderea programului, îmbulzeala atinge cote maxime.

Pentru locuitorii din zona de sud a județului a fost deschis la Bârlad, în luna februarie, un ghișeu mobil de preluare a dosarelor, cu program două zile pe săptămână. Din motive de personal și „pentru o mai mare operativitate”, activitatea acestui ghișeu mobil a fost suspendată până pe data de 15 septembrie. Pentru bârlădeni a fost deschis, la SPCEEPS un ghișeu special, însă pentru a ajunge la el, doritorii trebuie oricum să îndure îmbulzeala de dimineață. Aglomerația este mai mare cu atât mai mult cu cât sunt și persoane venite pentru ridicarea pașaportului și care, cum stă bine românului, se prezintă la ghișee tot dimineața, la prima oră! Cu toate că există posibilitatea ca pașaportul să fie livrat la domiciliu, prin intermediul Poștei române, majoritatea solicitanților preferă să-l ridice personal de la Serviciul de Pașapoarte.

de Marian MOCANU Ca de obicei, în lunile de vară, crește aglomerația la ghișeele Serviciului de pașapoarte vasluian, numărul solicitărilor fiind mai mare decât dublu față de o lună obișnuită. Este sezonul stranierilor, reveniți în concedii acasă, ocazie cu care își împrospătează actele de identitate, inclusiv pașaportul. Peste jumătate dintre cei care se pun la cozi cu noaptea în cap sunt persoane cu dublă cetățenie, română și moldovenească, veniți uneori în grup, cu microbuze. În fiecare dimineață, în fața Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple al Județului Vaslui (SPCEEPS), din Crucea Gării, se formează cozi imense, mulți…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: