Home » World » Germania a avut profituri de circa 100 miliarde de euro de pe urma crizei din Grecia

Germania a avut profituri de circa 100 miliarde de euro de pe urma crizei din Grecia

Germania, care a avut o atitudine intransigentă față de Grecia, a obținut profituri în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro în contextul crizei economico-financiare elene, relevă un studiu citat de site-ul agenției AFP.

Suma reprezintă bani pe care Germania i-a obținut prin vânzarea de obligațiuni guvernamentale, în contextul în care investitorii căutau active pe care să le achiziționeze în zone sigure din punct de vedere financiar.

„Germania a beneficiat în mod clar de pe urma crizei, în contextul în care profiturile vor depăși oricum costurile, chiar și dacă Grecia va fi în incapacitatea de a-și achita datoriile”, explică Institutul pentru Studii Economice din Leibniz.

„De fiecare dată când piețele financiare se confruntau cu perspective sumbre privind situația Greciei, Germania reducea dobânzile la obligațiunile guvernamentale; atunci când veștile erau mai bune, dobânzile obligațiunilor creșteau”, explică analiștii Institutului pentru Studii Economice din Leibniz.

Germania a cerut Greciei măsuri de disciplină fiscală și alte reforme economice dure în schimbul unui nou plan de asistență financiară.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistență financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia și-a asigurat restructurarea datoriilor și finanțarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite țării să rămână în zona euro. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăți.

Sursa: mediafax.ro

Germania, care a avut o atitudine intransigentă față de Grecia, a obținut profituri în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro în contextul crizei economico-financiare elene, relevă un studiu citat de site-ul agenției AFP. Suma reprezintă bani pe care Germania i-a obținut prin vânzarea de obligațiuni guvernamentale, în contextul în care investitorii căutau active pe care să le achiziționeze în zone sigure din punct de vedere financiar. "Germania a beneficiat în mod clar de pe urma crizei, în contextul în care profiturile vor depăși oricum costurile, chiar și dacă Grecia va fi în incapacitatea de a-și achita datoriile", explică…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: