Home » Justitie » Zi neagră pentru căruțași!

Zi neagră pentru căruțași!

de Răzvan CĂLIN

Miercuri, 12 august, s-au petrecut două accidente rutiere cu victime în care au fost implicate atelaje trase de cai.

Primul s-a petrecut pe raza comunei Ciocani, în timp ce minorul Alin B., în vârstă de 17 ani, conducea un vehicul cu tracțiune animală pe Drumul Județean 243 A. În vehicul se mai afla o tânără de 25 ani, din aceeași localitate. La un moment dat, pe un sector de drum cu denivelări, tânăra s-a dezechilibrat și a căzut din vehicul pe partea carosabilă.
În urma impactului, aceasta a suferit vătămări corporale fiind transportată la Spitalul municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad. Aici a fost diagnosticată cu „fractură metatarsian picior stâng”.
În aceeași zi, dar pe raza municipiului Huși, a avut loc un alt accident de circulație în care a fost implicat conducătorul unui vehicul cu tracțiune animală. Gheorghe D., de 72 ani, din comuna Duda-Epureni, se deplasa cu o căruță pe strada Corni din municipiul Huși, împreună cu alte două persoane. Pe o porțiune de drum în pantă, bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a acroșat cu roțile căruței marginea trotuarului, moment în care toate persoanele din vehicul s-au dezechilibrat și au căzut pe carosabil. Singurul rănit a fost Gheorghe D., care a fost transportat la Spitalul municipal Huși, unde a fost diagnosticat cu „fracturi costale și fractură claviculă”.

de Răzvan CĂLIN Miercuri, 12 august, s-au petrecut două accidente rutiere cu victime în care au fost implicate atelaje trase de cai. Primul s-a petrecut pe raza comunei Ciocani, în timp ce minorul Alin B., în vârstă de 17 ani, conducea un vehicul cu tracțiune animală pe Drumul Județean 243 A. În vehicul se mai afla o tânără de 25 ani, din aceeași localitate. La un moment dat, pe un sector de drum cu denivelări, tânăra s-a dezechilibrat și a căzut din vehicul pe partea carosabilă. În urma impactului, aceasta a suferit vătămări corporale fiind transportată la Spitalul municipal de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin