Home » Sanatate » Tentativa de suicid la numai 15 ani!

Tentativa de suicid la numai 15 ani!

de Răzvan CĂLIN

Duminică noaptea, o fetiță de 15 ani, din Iana, a fost salvată de medicii bârlădeni după ce a înghițit 15 pastile antidepresive.

Gest extrem pentru o fată în vârstă de numai 15 ani, din comuna Iana. Fata a fost cât pe ce să își încheie socotelile cu acestă lume după ce duminică noaptea a încercat să se sinucidă înghițind un pumn de pastile.

sinucidere_medicamente”Adolescenta a fost adusă cu ambulanța în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 0.40. Ea spus medicilor că a înghițit în mod voluntar 15 tablete dintr-un medicament antidepresiv. Era un medicament antianxios, însă nu era pentru ea căci nu îl avea prevăzut în medicație. Probabil, lua altcineva din casă, vreun alt membru al familiei sale”, ne-a declarat Adrian Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului municipal de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad.

Norocul fetei a fost că la scurt timp după ce a inghițit pastilele a fost observată de familie, care imediat au dat alarma și au apelat la ambulanță prin intermediul 112. Adusă la spitalul din Bârlad, medicii de aici i-au aplicat imediat procedurile de rigoare și i-au efectuat spălături gastrice. În aceste condiții, fetița a putut fi salvată la timp, fără ca organismul să-i fie afectat în mod grav. Nu se știe ce anume a împins-o pe adolescentă să recurgă la acest gest suicidal, însă se pare că în ultima perioadă trecea printr-o depresie.

de Răzvan CĂLIN Duminică noaptea, o fetiță de 15 ani, din Iana, a fost salvată de medicii bârlădeni după ce a înghițit 15 pastile antidepresive. Gest extrem pentru o fată în vârstă de numai 15 ani, din comuna Iana. Fata a fost cât pe ce să își încheie socotelile cu acestă lume după ce duminică noaptea a încercat să se sinucidă înghițind un pumn de pastile. ”Adolescenta a fost adusă cu ambulanța în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 0.40. Ea spus medicilor că a înghițit în mod voluntar 15 tablete dintr-un medicament antidepresiv. Era un medicament antianxios,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: