Home » Social » Cu ochii la stele!

Cu ochii la stele!

de Răzvan CĂLIN

Observatorul Astronomic din Bârlad va organiza în week-end o nouă sesiune de observații astronomice din stradă.

Sâmbătă 22 august 2015, Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad invită localnicii la o nouă acțiune de popularizare a astronomiei. Este vorba despre o sesiune de observații astronomice din stradă, gen de acțiune organizată și în alte dăți de Observatorul Astronomic. Acțiunea este programată a se desfășura în intervalul orar 20.30 – 22.30.

„Ne-am gândit să organizăm această acțiune cu ocazia conjuncției Lună – Saturn (cele două planete au aceeași longitudine cerească). Pentru aceasta vom scoate în teren unul dintre telescoapele pe care le avem în dotare. Acesta va fi amplasat în marginea Parcului de lîngă Teatrul „Victor Ion Popa”, pe trotuarul de lângă Bulevardul Republicii, în apropierea statuii lui Mihai Eminescu. Prin urmare, îi așteptăm pe toți cei interesați să vină în această locație”, ne-a declarat Ciprian Vântdevară, muzeograf la Muzeul ”Vasile Pârvan”.

Organizatorii evenimentului atrag atenția, însă, că în cazul în care condițiile meteo nu vor fi favorabile, activitatea va fi anulată.

 

de Răzvan CĂLIN Observatorul Astronomic din Bârlad va organiza în week-end o nouă sesiune de observații astronomice din stradă. Sâmbătă 22 august 2015, Observatorul Astronomic din cadrul Muzeului "Vasile Pârvan" din Bârlad invită localnicii la o nouă acțiune de popularizare a astronomiei. Este vorba despre o sesiune de observații astronomice din stradă, gen de acțiune organizată și în alte dăți de Observatorul Astronomic. Acțiunea este programată a se desfășura în intervalul orar 20.30 - 22.30. „Ne-am gândit să organizăm această acțiune cu ocazia conjuncției Lună - Saturn (cele două planete au aceeași longitudine cerească). Pentru aceasta vom scoate în teren…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: