Home » Social » Atenție, căruțași!

Atenție, căruțași!

de Marian MOCANU

Din cauza beției sau neatenției, într-o singură zi, doi pasageri au căzut din căruțe, accidentându-se grav. Într-un caz, atât căruțașul, cât și pasagerul său erau morți de beți!

Un prim eveniment în care au fost implicate atelaje cu tracțiune animală a avut loc pe raza comunei Dimitrie Cantemir. Marți, Cristian P, în vârstă de 31 ani, din comuna Duda-Epureni se deplasa cu o căruță pe D.J. 244 B, pe raza satului Gușiței, împreună cu Gheorghe P., de 63 ani, din comuna Berezeni. La un moment dat, într-o curbă, din cauza neadaptării vitezei, căruțașul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar Gheorghe P. s-a dezechilibrat și a căzut din vehicul pe partea carosabilă, accidentându-se.

Victima a fost transportată la Spitalul municipal Huși unde a fost diagnosticată cu „policontuzii, traumatism cranio cerebral acut, fractură piramidă nazală”. Dat fiind starea sa gracă, medicii au decis transportarea sa de urgență la un spital de specialitate din Iași.

Ambele persoane aflate în căruță au fost testate cu aparatul alcooltest. Cel mai beat era căruțașul, care avea o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pasagerul având „doar” 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui bărbat care se deplasa cu un vehicul cu tracțiune animală a avut loc în comuna Lipovăț.

Ionuț F., în vârstă de 33 ani, conducea o căruță pe drumul sătesc din localitatea Căpușneni. În vehicul se mai afla și un alt bărbat, în vârstă de 33 ani, din aceeași localitate, care în timpul deplasării s-a dezechilibrat, a căzut din vehicul și a suferit vătămări corporale.

După producerea accidentului, victima nu a solicitat ajutor medical, însă ulterior s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde a fost diagnosticat „fractură maleolă și policontuzii”.

În acest an, cele mai multe accidente au fost cauzate de căruțași, majoritatea prin căderea din atelaj.

de Marian MOCANU Din cauza beției sau neatenției, într-o singură zi, doi pasageri au căzut din căruțe, accidentându-se grav. Într-un caz, atât căruțașul, cât și pasagerul său erau morți de beți! Un prim eveniment în care au fost implicate atelaje cu tracțiune animală a avut loc pe raza comunei Dimitrie Cantemir. Marți, Cristian P, în vârstă de 31 ani, din comuna Duda-Epureni se deplasa cu o căruță pe D.J. 244 B, pe raza satului Gușiței, împreună cu Gheorghe P., de 63 ani, din comuna Berezeni. La un moment dat, într-o curbă, din cauza neadaptării vitezei, căruțașul a pierdut controlul asupra…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: