Home / Sanatate / Bani mai mulți pentru sanitari

Bani mai mulți pentru sanitari

de Mihaela NICULESCU

Începând cu luna noiembrie, fondul de salarii pentru plata angajaților Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad va trebui să fie mai mare, având în vedere Ordonanța de Guvern aprobată pe 26 august , privind creșterea cu 25% a salariilor personalului din sănătate.

Concret, spitalul va aloca lunar, în plus, aproximativ 750.000 de lei pentru plata salariilor, în care sunt incluse și gărzile medicilor a căror plată s-a majorat și ea. Banii vor veni de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui.

„Nu sunt fonduri pe care le vom aloca pur și simplu spitalelor. Cu siguranță că vor fi operate amendamente la HG 200/2014 și la Ordinul Ministrului Sănătății și Președintelui CNAS nr. 388/2015. Din punctul meu de vedere, cred că se impune o modificare a normelor de contractare și a tarifelor serviciilor prestate de spitale. Sursa principală de finanțare este CJAS. Aceasta asigură în proporție de 95% finanțarea spitalelor și doar restul este suportat de Ministerul Sănătății. Pentru vechile norme de contractare nu se poate vorbi de o majorare a fondurilor care să permită punerea în practică a Ordonanței de Guvern din 26 august 2015”, ne-a declarat Simona Polak, președinta CJAS Vaslui.

În cazul Spitalului „Elena Beldiman”, salariile înghit aproape 70% din bugetul alocat de CJAS. Trei milioane de lei se duc lunar pe salarii, doar 250.000 de lei pe medicamente, iar restul este utilizat pentru alte cheltuieli care includ și plata utilităților.

Mulți dintre angajații spitalului, mai ales din cadrul personalului sanitar, sunt sceptici privind alocarea la timp a sumelor necesare creșterii salariale. Parțial, temerea lor este justificată. În logica lucrurilor desfășurate până acum, un rol important îl are realizarea indicatorilor de către spitalul bârlădean. Dacă indicatorii nu vor fi îndepliniți, sumele primite de la CJAS vor fi, inevitabil, mai mici, iar pericolul de a nu fi onorate majorările salariale va fi real. În această conjunctură, medicii vor trebui să interneze doar cazurile care sunt realmente urgențe, iar internările de zi să fie întocmai respectate conform contractului.

Ordonanța care prevede majorarea salariilor personalului din sănătate nu a apărut încă în Monitorul Oficial. Salariile majorate vor putea fi acordate în noiembrie, în urma unei rectificări bugetare care va fi operată în octombrie.

de Mihaela NICULESCU Începând cu luna noiembrie, fondul de salarii pentru plata angajaților Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad va trebui să fie mai mare, având în vedere Ordonanța de Guvern aprobată pe 26 august , privind creșterea cu 25% a salariilor personalului din sănătate. Concret, spitalul va aloca lunar, în plus, aproximativ 750.000 de lei pentru plata salariilor, în care sunt incluse și gărzile medicilor a căror plată s-a majorat și ea. Banii vor veni de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui. „Nu sunt fonduri pe care le…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

EXCLUSIV Revoltă la ”Beldiman”: asistentele de la Terapie Intensivă, obligate să facă transfuzii fără a avea specializare. Medicul anestezist Gaibu și-a dat demisia!

de Simona MIHĂILĂ Incalificabil! Viața ...

Care transparență? Medici ai spitalului bârlădean care au uitat să-și publice declarațiile de avere și interese

Deși este lege, unii angajați ...

CJAS Vaslui a modificat contractele cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale

Casa Județeană de Asigurari de ...

%d blogeri au apreciat: