Home » Social » A murit vorbind pe bancă

A murit vorbind pe bancă

de Mihaela NICULESCU

Vineri, 4 septembrie, în jurul orelor 18.20, un bărbat de 73 de ani din Bârlad a murit în timp ce vorbea cu un vecin, pe banca din fața blocului. În urma unui apel la 112, ambulanța a ajuns în Bulevardul Epureanu, unde s-a produs incidentul, în 15 minute. Pacientul a fost resuscitat mai bine de jumătate de oră, dar, din păcate, medicul a fost nevoit să declare decesul pacientului.

„Pacientul era deja intrat în stop cardio-respirator în momentul în care am ajuns la el. Căldura excesivă, dar și bolile de care suferea au contribuit la moartea acestuia”, ne-a declarat dr. Mohamad Awwad, de la Serviciul de Ambulanță Vaslui.

Zeci de copii aflați în parcul de joacă de lângă bloc au asistat la resuscitarea bărbatului, nepărând a fi afectați de cele întâmplate. Scena, însă, la care au fost prezenți vecinii, a avut un impact emoțional puternic.

„Este incredibil cât de ușor se poate muri. Vorbeam cu el pe bancă și, dintr-o dată, fără să scoată un sunet, sau să facă vreo mișcare, a murit. A dat capul pe spate și n-am mai putut comunica cu el. Sunt șocat”, a mărturisit vecinul care se afla alături de bărbat în momentul morții acestuia.

Omul s-a pierdut cu firea, și un alt vecin a sunat la 112.

„Am observat că vecinului i se învinețiseră fața și urechile și am știut că nu-i un semn bun. Știam că suferă de inimă și de diabet, dar își respecta tratamentul. Am chemat ambulanța, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic. I-am pus o lumânare la căpătâi și ne-am rugat pentru el. Poate că, dacă cineva dintre noi ar fi știut să-i acorde primul ajutor în câteva secunde, omul nu s-ar fi prăpădit”, a declarat un alt vecin.

Prietenii și cei din bloc care au văzut cumplita scenă, s-au declarat nemulțumiți, totuși, pentru că timp de patru ore, cadavrul vecinului lor a stat pe bancă, acoperit cu un cearșaf, cu lumânarea la căpătâi, fiind dus la morgă abia în jurul orei 21.30.

„Am trăit imagini de coșmar, mai ales că începuse să se înnopteze. De ce, oare, în România, durează atât de mult să ridici un cadavru? Înțeleg că e nevoie de prezența poliției și a altor autorități, dar, totuși, mi se pare că timpul de așteptare este foarte lung”, a mai adăugat un vecin.

Tot vecinii au fost cei care au anunțat familia decedatului. Soția acestuia, cunoscut medic stomatolog, nu se afla acasă în momentul tragicului eveniment, ci în Anglia, la fiica sa. Cu toții se pregătesc acum de înmormântare.

de Mihaela NICULESCU Vineri, 4 septembrie, în jurul orelor 18.20, un bărbat de 73 de ani din Bârlad a murit în timp ce vorbea cu un vecin, pe banca din fața blocului. În urma unui apel la 112, ambulanța a ajuns în Bulevardul Epureanu, unde s-a produs incidentul, în 15 minute. Pacientul a fost resuscitat mai bine de jumătate de oră, dar, din păcate, medicul a fost nevoit să declare decesul pacientului. „Pacientul era deja intrat în stop cardio-respirator în momentul în care am ajuns la el. Căldura excesivă, dar și bolile de care suferea au contribuit la moartea acestuia”,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: