Home » Administratie » Ex-primarul Constantin Constantinescu, scos basma curată

Ex-primarul Constantin Constantinescu, scos basma curată

de Simona MIHĂILĂ

Surprinzator: Agenția Națională de Integritate a hotărât clasarea dosarului în care fostul primar al Bârladului era cercetat pentru conflict de interese. Inspectorii de integritate au considerat că semnarea de catre acesta a documentelor prin care doua firme, foste partenere de afaceri în trecut cu firma lui, erau declarate castigatoare intr-un proiect cu finantare europeana, nu prezenta niciun risc de a-i aduce fostului primar vreun folos material. În consecință, Ministerul Dezvoltării Regionale a deblocat finanțarea lucrărilor de asfaltare ce faceau obiectul proiectului european cu pricina, finantare care fusese blocata in iulie, din cauza acestei anchete.

Răsturnare spectaculoasă de situație în cazul conflictului de interese pentru care Constantin Constantinescu, primarul demisionar al Bârladului, era cercetat. Deși în fața procurorilor anticorupție a recunoscut el însuși că s-a făcut vinovat de această infracțiune în momentul în care a semnat Raportul de atribuire a lucrărilor de asflatare unor firme cu care, în trecut, firma sa facuse afaceri, Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a declarat nevinovat.
Zilele trecute, ANI a decis clasarea dosarului, motivul fiind faptul că prin semnarea acelor documente, ex-primarul nu a avut nimic de câștigat personal, așa încât legea nu a fost încălcată: „Nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, întrucât, prin încheierea contractului de lucrări nr. 17/04.04.2012, nu s-a produs un folos material pentru sine, pentru soțul sau pentru rudele de gradul I”.
Le reamintim cititorilor că este vorba despre contractul prin care firmelor Urban Proiect SA și Transmir SRL li s-au atribuit lucrările de asfaltare a străzilor din cartierele Deal II, Țuguiata II, Bariera Puiești, Complex Școlar și Trestiana, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. Procurorii anticorupție au considerat că, prin semnarea acelui document, ex-primarul „a efectuat acte prin care se produce un folos material pentru cele două societăți comerciale cu care s-a aflat anterior în relații comerciale și din partea cărora a beneficiat de foloase materiale prin intermediul SC Construcții Consult, societate la care a fost asociat și administrator”.
Întrucât Constantinescu a achiesat acestei acuzații și, in februarie, a semnat cu procurorii un acord de recunoastere a vinovăției, a fost condamnat la închisoare de un an cu suspendare. La cateva zile dupa semnarea acestui acord, a demisionat.
Acum, inspectorii de integritate infirmă că a fost vorba de conflict de interese. În Raportul de Evaluare întocmit, ANI  arată că nu a fost identificat niciun contract între municipiul Bârlad și Construcții Consult, în contextul implementării proiectului de asfaltare.
Tot în acest raport, inspectorii de integritate arată: „Conflictul de interese reprezintă orice situație care are sau care poate avea ca efect compromiterea executării acestui contract de către părți, în mod obiectiv și imparțial. Astfel de situații pot apărea ca rezultat al intereselor economice, afinităților politice sau emoționale, ori al altor legături de familie sau emoționale, sau interese comune”.

Finanțarea lucrărilor de asfaltare a fost deblocată

ANI a făcut cunoscut și Primăriei Bârlad conținutul Raportului de Evaluare. La rândul lor, edilii locali au informat Ministerul Dezvoltării Regionale, care, în iulie suspendase finanțarea lucrărilor de asfaltare până la finalizarea anchetei, și au cerut deblocarea finanțării.
Săptămâna trecută, reprezentanții ministerului au dat undă verde reluării lucrărilor, așa încât, în zilele urmatoare, asfaltarea străzilor din cartierele de case ale Bârladului va reintra în linie dreaptă.
Supranumit de localnici și „marea asfaltare”, acesta este cel mai costisitor proiect european derulat la Bârlad, valoarea totală fiind de 16, 3 milioane de euro, adică peste 730 de miliarde de lei vechi (din care mai bine de 650 de miliarde de lei sunt dați de UE).
Este vizată asfaltarea și modernizarea a 56 de străzi (însumând peste 25 de kilometri) toate situate în unele dintre cele mai vitregite cartiere ale orașului, toate ridicate după 1990.

de Simona MIHĂILĂ Surprinzator: Agenția Națională de Integritate a hotărât clasarea dosarului în care fostul primar al Bârladului era cercetat pentru conflict de interese. Inspectorii de integritate au considerat că semnarea de catre acesta a documentelor prin care doua firme, foste partenere de afaceri în trecut cu firma lui, erau declarate castigatoare intr-un proiect cu finantare europeana, nu prezenta niciun risc de a-i aduce fostului primar vreun folos material. În consecință, Ministerul Dezvoltării Regionale a deblocat finanțarea lucrărilor de asfaltare ce faceau obiectul proiectului european cu pricina, finantare care fusese blocata in iulie, din cauza acestei anchete. Răsturnare spectaculoasă de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: