Home » National » Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov: Mihail Bălășescu a fost lovit în cap cu o vază și sugrumat de fostul socru

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov: Mihail Bălășescu a fost lovit în cap cu o vază și sugrumat de fostul socru

Mihail Bălășescu, fost secretar adjunct al PNL, ucis vineri seară într-un apartament din județul Ilfov, a fost lovit în cap cu o vază și sugrumat de fostul socru, pentru care procurorii au cerut arestarea în lipsă. 

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au cerut, luni, Tribunalului Ilfov arestarea în lipsă a lui George Adrian Epaminoda Burchel, fostul socru al lui Mihail Bălășescu, pentru omor. Bărbatul este căutat de anchetatori de pe 4 septembrie.

Potrivit procurorilor, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, în timp ce se afla în apartamentul său din orașul Bragadiru, Burchel l-a lovit de mai multe ori pe fostul său ginere, Mihail Bălășescu, cu o vază în cap și l-a sugrumat cu cinci coliere din plastic, acte de violență ce au dus la moartea fostului secretar adjunct al PNL.

„Conform concluziilor provizorii medico-legale moartea lui Bălășescu Mihail Marius a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin ștrangulare.Victima prezenta și o serie de leziuni traumatice (plăgi contuze epicraniene și la nivelul feței, fractură nazală, hematoame, echimoze, excoriații) care s- au putut produce prin lovirea cu un corp dur, cu puțin timp anterior decesului în contextul procedurii ștrangulării”, se arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă a lui Burchel.

Mihail Bălășescu a fost găsit mort, vineri seară, în casa tatălui ultimei sale soții, în județul Ilfov, de o femeie, care a sunat la 112.

Potrivit unor surse judiciare, fostul socru ar fi lăsat un bilet unei rude în care anunța că îl va omorî pe Bălășescu și că după aceea nu va fi de găsit.

Mihail Bălășescu a fost secretar general adjunct al PNL în perioada în care Crin Antonescu a fost președintele partidului.

Sursa; mediafax.ro

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: