Home / Justitie / Au furat curent de miliarde, iar pușcăria nu-i încape – Băieții deștepți, sub control judiciar

Au furat curent de miliarde, iar pușcăria nu-i încape – Băieții deștepți, sub control judiciar

de Răzvan CĂLIN

Șapte din cele opt persoane reținute de anchetatori la sfârșitul săptămânii trecute în dosarul „băieților deștepți” de la E-ON, au fost puse de magistrați sub control judiciar. Valoarea prejudiciului cauzat de gruparea infracțională a „sărit” de la 400.000 de lei la 1,9 milioane de lei!

Încet, dar sigur, dosarul rețelei infracționale de la E-ON Bârlad devine din ce în ce mai ramificat și mai complex. După ce, la sfârșitul săptămânii trecute, anchetatorii au operat un nou val de rețineri, magistrații bârlădeni au luat la rândul un prim set de decizii în acest dosar. Pentru șapte din cei opt reținuți, Judecătoria Bârlad, dar și Parchetul local, au decis să le impună măsura controlului judiciar. Singurul care a scăpat, deocamdată, este omul de afaceri Bogdan Tulpan, însă acesta este în continuare incriminat în acest dosar.

Măsura controlului judiciar implică o serie întreagă de obligații și interdicții pe care cei vizați trebuie să le respecte cu sfințenie: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu depășească o anumită limită teritorială, fixată de organul judiciar, decât cu încuviințarea prealabilă a acestuia; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit fapta, etc.

În cazul în care vreunul din cei vizați de controlul judiciar va încălca prevederile acestei măsuri, riscă să se trezească după gratii, judecătorii putând decide înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv.

Patroni atrași de curent electric gratuit sau cu costuri cât mai mici!

Bogdan Tulpan, proprietarul unui lanț de magazine ce comercializează produse de patiserie și Daniel Iurașcu, patronul Clubului „Dublin”, sunt două dintre VIP-urile locale pe care anchetatorii îi acuză că au poftit la curent electric „moca” sau la prețuri cât mai modice.

Tulpan este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice, iar Iurașcu pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, instigare la ruperea de sigiliu, instigare la deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice.

Alături de ei mai figurează încă șase persoane – patru din Bârlad și câte una din Perieni și Murgeni – care sunt cercetate pentru fapte similare în cadrul aceluiași dosar. Facem precizarea că aceștia sunt angajați ai E-ON sau ai firmelor ce colaborează cu furnizorul de energie electrică și gaze naturale sau sunt foști salariați ai companiei.

Ei au mai fost odată reținuți în urmă cu circa o lună, când a fost operat primul val de rețineri și percheziții domiciliare. Practic, acum ei au fost reținuți pentru a doua oară în urma extinderii cercetărilor, anchetatorii descoperind noi elemente și indicii a unei activități infracționale de amploare.

Prejudiciul, în creștere precum cotele Dunării pe vreme de inundații!

Așa cum au prevăzut și anchetatorii, valoarea prejudiciul a suferit modificări majore de la începutul cercetărilor și până în prezent. Dacă la început a fost vehiculată suma de 400.000 de lei, iată că acum datele s-au schimbat vizibil și s-a ajuns la un prejudiciu estimat de 1.900.000 de lei. Iar anchetatorii sunt convinși că lucrurile nu se vor opri aici.

Dosarul „băieților deștepți” de la E-ON Bârlad este unul dintre cele mai complexe pe care Biroul de Investigații Criminale Bârlad, sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, l-a instrumentat în ultimii ani.

După o anchetă minuțioasă ce s-a întins pe durata unui an, anchetatorii au declanșat „atacul” direct în urmă cu mai bine de o lună, când s-a derulat una dintre cele mai ample acțiuni de percheziții domiciliare din județ.

Acțiunea s-a derulat atât la nivelul Bârladului (inclusiv sediul E-ON Bârlad fiind sigilat și accesul publicului restricționat vreme de câteva ceasuri bune), cât și în comunele arondate.

După numai o săptămână, anchetatorii sunt nevoiți să deruleze o nouă acțiune de acest gen pentru că au constatat că rețeaua infracțională era tot mai întinsă. Astfel s-a ajuns ca până în prezent să fie efectuate, în total, nu mai puțin de 120 de percheziții domiciliare, iar peste 80 de persoane au fost audiate. Prin diverse metode, acest grup infracțional a reușit să pună la punct o rețea prin care ofereau doritorilor posibilitatea de a consuma energie electrică la prețuri foarte mici. Totul, bineînțeles, contra unui comision de rigoare.

Din cauza amplitudinii, este cel mai însemnat dosar instrumentat de oamenii legii bârlădeni. Ba mai mult, este singurul dosar de acest gen din țară.

de Răzvan CĂLIN Șapte din cele opt persoane reținute de anchetatori la sfârșitul săptămânii trecute în dosarul „băieților deștepți” de la E-ON, au fost puse de magistrați sub control judiciar. Valoarea prejudiciului cauzat de gruparea infracțională a „sărit” de la 400.000 de lei la 1,9 milioane de lei! Încet, dar sigur, dosarul rețelei infracționale de la E-ON Bârlad devine din ce în ce mai ramificat și mai complex. După ce, la sfârșitul săptămânii trecute, anchetatorii au operat un nou val de rețineri, magistrații bârlădeni au luat la rândul un prim set de decizii în acest dosar. Pentru șapte din cei…

Review Overview

About Razvan Calin

One comment

  1. nu inteleg titlul: puscaria nu-i incape????
    La puscarie cu ei!!!!

x

Check Also

Peste 2,6 milioane de persoane au tranzitat Vama Albița în primele nouă luni din 2019

În primele nouă luni ale ...

Polițist vasluian arestat pentru corupție

Astăzi, ofițerii de poliție judiciară ...

Sancțiuni de 51.000 de lei agenților economici din Bârlad

Polițiștii de investigare a criminalității ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: