Google+
Home » Invatamant » Sălile de sport promise, în block start-uri!

Sălile de sport promise, în block start-uri!

de Răzvan CĂLIN

Școala ”Episcop Iacov Antonovici” ar putea fi prima pentru care se va organiza licitația de execuție a sălii de sport, urmând ca ulterior să se întâmple același lucru și în cazul Colegiului ”Codreanu”.

Se pare că cele două instituții de învățământ bârlădene – Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” și Școala gimnazială ”Episcop Iacov Antonovici” – nu mai au mult de așteptat până ce vor demara lucrările de construcție a unor săli de sport. Edilii bârlădeni au început să facă demersuri pentru obținerea finanțării necesare susținerii acestor proiecte încă din primăvara anului în curs și, în cele din urmă, au primit un răspuns pozitiv de la Compania Națională de Investiții (CNI), organism guvernamental care a mai ”sponsorizat” construcția de săli de sport pentru alte unități școlare din oraș.
Deși, încă informația nu a fost confirmată oficial de edilii bârlădeni, se pare că în câteva zile se va organiza licitația pentru execuția sălii de sport de la Școala ”Episcop Iacov Antonovici” (fosta Școală generală nr. 8). După care, va urma să se deruleze o procedură similară și în cazul Colegiului ”Codreanu”.
apostu_dorin”În momentul de față, putem spune că tot ceea ce a ținut de noi, am făcut. Adică, tot ceea ce ni s-a solicitat de la București – documente, autorizări, avize ale Consiliului Local etc – noi ne-am conformat imediat și le-am pus la dispoziția CNI. Practic, în momentul de față, se poate spune că mingea este în curtea lor. Chiar astăzi (miercuri, 23 septembrie, n.r.) avem un reprezentant al Primăriei Bârlad care s-a deplasat la București cu diferite treburi, dar pe care l-am delegat, printre altele, să meargă și la CNI pentru a solicita informații legate de aceste proiecte care ne interesează direct. Imediat ce vom avea vești, le vom face publice. Oricum, avem speranțe că în cel mai scurt timp posibil lucrurile se vor pune în mișcare”, ne-a declarat Dorin Apostu, viceprimarul Bârladului.
Pentru ambele instituții de învățământ, lipsa unei săli de sport a reprezentat dintotdeauna o foarte mare lacună care a pus serioase piedici procesului instructiv-educativ. Problemele se amplificau mai ales în perioada sezonului rece, când din cauza temperaturilor foarte scăzute, orele de sport se derulau (dacă se poate spune așa) în sălile de curs ale unităților școlare. Însă, nici perioada sezonului cald nu era lipsită de probleme. Așa zisele terenuri de sport (în realitate niște platouri care cândva fuseseră acoperite cu un strat de bitum) arată acum de parcă au fost supuse unui bombardament: pline de gropi, pe unele porțiuni cu stratul de bitum umflat și crăpat, formând mici movilițe etc. Pe scurt, o stare deplorabilă, în care elevii se accidentează mai mereu așa încât după o oră de sport ajung acasă cu picioarele și mâinile pline de julituri și vânătăi. Ca să nu mai spunem că riscă să sufere și accidentări mult mai serioase.
Cele două viitoare săli de sport vor avea dotări moderne, inclusiv vestiare, dușuri și chiar tribune cu câte 180 de locuri. În Bârlad, doar Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” și Școala gimnazială „George Tutoveanu” mai au în dotare astfel de săli de sport, însă nici una nu este prevăzută cu tribune. Ambele au fost construite tot cu fonduri de la CNI.

Comments

comments

de Răzvan CĂLIN Școala ”Episcop Iacov Antonovici” ar putea fi prima pentru care se va organiza licitația de execuție a sălii de sport, urmând ca ulterior să se întâmple același lucru și în cazul Colegiului ”Codreanu”. Se pare că cele două instituții de învățământ bârlădene – Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” și Școala gimnazială ”Episcop Iacov Antonovici” – nu mai au mult de așteptat până ce vor demara lucrările de construcție a unor săli de sport. Edilii bârlădeni au început să facă demersuri pentru obținerea finanțării necesare susținerii acestor proiecte încă din primăvara anului în curs și, în cele din…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin

  • bubu

    Cine e idiotul care a botezat scoala asta?

%d blogeri au apreciat: