Home / Justitie / Oboseala la volan a ucis pe șoselele din Vaslui! O mamă a pierit sub ochii copiilor săi, în timp ce o altă femeie a scăpat ca prin urechile acului de moarte!

Oboseala la volan a ucis pe șoselele din Vaslui! O mamă a pierit sub ochii copiilor săi, în timp ce o altă femeie a scăpat ca prin urechile acului de moarte!

de Răzvan CĂLIN

Accidentele s-au petrecut ieri dimineață, la interval de aproape o oră.

Oboseala la volan, unul dintre cei mai mari dușmani ai șoferilor, a provocat duminică dimineață două accidente rutiere extrem de grave, care s-au soldat cu decesul unei persoane, iar alte cinci victime au suferit răni destul de serioase.

Primul (și cel mai sângeros) s-a petrecut în jurul orei 6, pe DE 581, pe un sector de drum situat în interiorul satului Bădeana, comuna Tutova. Ionela S., o femeie în vârstă de 36 de ani, din satul Tălpici, comuna Ghidigeni, conducea un autoturism către Bârlad. Alături de ea, în mașină, se mai aflau cei doi copii ai săi – un băiat în vârstă de 17 ani și o fată de 15 ani, precum și o altă rudă de a lor, o femeie în vârstă de 81 de ani. Se pare că în noaptea de sâmbătă spre duminică, oamenii participaseră la o petrecere, unde stătuseră până spre dimineață. Din această cauză, oboseala și-a spus cuvântul și, din păcate, a avut repercursiuni mai ales asupra femeii de 36 de ani care se afla la volan.

”Așa se face că într-o curbă la dreapta, din cauza oboselii, femeia a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar autovehicolul a intrat în coliziune cu un podeț”, ne-a declarat comisarul Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Impactul a fost extrem de violent, partea din față a mașinii fiind transformată într-un ghem de fiare contorsionate. Cel mai trist este că în urma impactului, femeia care se afla la volan a decedat din cauza leziunilor extrem de grave suferite. De asemenea, bătrâna de 81 de ani, care se afla pe locul din dreapta față, a suferit răni destul de grave: fracturi costale, fractură de antebraț și fractură de picior drept. Cât privește cei doi copii ai șoferiței, aceștia au fost diagnosticați cu traumatisme cranio-cerebrale și faciale, însă nu au suferit răni care să le pună viața în pericol. La fața locului au intervenit trei ambulanțe plus un echipaj de descarcerare de la Detașamentul de Pompieri Militari Bârlad. În momentul sosirii echipelor de intervenție la fața locului, șoferița și bătrâna aflată pe locul din dreapta față era blocate între fiarele contorsionate. Pompierii s-au grăbit să scoate victimele din strânsoarea fiarelor, însă femeia de 36 de ani a intrat în stop cardio-respirator, după care a decedat. Celelalte victime au fost internate în Spitalul municipal de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad.

Oboseala la volan, cât pe ce să ucidă din nou!

Un al doilea accident grav cauzat de oboseală s-a petrecut la mai puțin de o oră de la tragedia de pe DE 581. De această dată, acesta s-a petrecut în jurul orei 6.50, pe Drumul Național 24, în afara localității Solești. Polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au stabilit că mașina implicată în accident era condusă de o femeie – Vistoria S., în vârstă de 31 de ani -, din Republica Moldova. Aceasta circula din direcția Iași către Vaslui și, la fel, oboseala a fost cea care a fost hotărâtoare pentru producerea acestui accident. Femeia, care se îndrepta către București, a spus echipelor de intrevenție că din cauza oboselii a adormit la volan preț de câteva clipe. Însă, a fost îndeajuns pentru a intra pe contrasens și să intre în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Ciortești, județul Iași, care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, femeia din Republica Moldova a suferit multiple fracturi, însă starea ei de sănătate este stabilă, ea fiind internată în Spitalul municipal de urgență ”Elena Beldiman” Bârlad.

de Răzvan CĂLIN Accidentele s-au petrecut ieri dimineață, la interval de aproape o oră. Oboseala la volan, unul dintre cei mai mari dușmani ai șoferilor, a provocat duminică dimineață două accidente rutiere extrem de grave, care s-au soldat cu decesul unei persoane, iar alte cinci victime au suferit răni destul de serioase. Primul (și cel mai sângeros) s-a petrecut în jurul orei 6, pe DE 581, pe un sector de drum situat în interiorul satului Bădeana, comuna Tutova. Ionela S., o femeie în vârstă de 36 de ani, din satul Tălpici, comuna Ghidigeni, conducea un autoturism către Bârlad. Alături de…

Review Overview

About Razvan Calin

x

Check Also

Mandate de executare puse în aplicare de polițiștii vasluieni

În cadrul activităților desfășurate zilele ...

Motociclist rănit grav într-un accident, pe E 581, în apropiere de Bârlad

Un tânăr de 30 de ...

La Iana, un șofer băut a accidentat grav un pieton și mai beat

Un șofer cu o alcoolemie ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: