Home » Justitie » Prins cu mâța-n gură

Prins cu mâța-n gură

de Mihaela NICULESCU

Un câine din rasa pitbull, lăsat liber și fără botniță printre blocuri, a îngrozit câțiva bârlădeni aflați duminică, în jurul orei 20, în apropierea unui magazin din zona Stadion din Bârlad. Oamenii au văzut cum ditamai dulăul a ucis o pisică în câteva secunde. După ce a înșfăcat-o și i-a frânt coloana vertebrală, s-a plimbat mândru cu trofeul în gură, după care l-a abandonat în fața magazinului. Martorii oripilați de scena la care tocmai asistaseră au căutat din priviri stăpânul animalului, și după câteva minute l-au identificat în parcarea din fața magazinului.

„Era un om matur, în toată firea, cum de și-a lăsat liber pitbullul? A omorât o pisică. Ar fi putut să omoare și un copil. Trebuie pedepsit!”, a declarat unul dintre martori.

Deși vinovat, stăpânul câinelui a devenit foarte recalcitrant atunci când oamenii l-au luat la întrebări. N-a vrut să le dea nici o explicație, motivând că era doar o pisică și, în joacă, a omorât-o. Stăpânii de câini periculoși cunosc legea, numai că doar o parte o respectă.

Ce riscă astfel de stăpâni inconștienți?

Conform OUG 55/2002 republicată în 2014, stăpânii de câini periculoși riscă amenzi între 100 și 3.000 de lei dacă nu respectă prevederile legale, iar faptele grave se pot pedepsi cu închisoare între șase luni și trei ani. Actul normativ obligă stăpânii de câini agresivi să-i declare la poliție, iar atunci când aleg să iasă cu ei în spații publice să le pună botniță și să-i țină în lesă. Poliția locală are în atribuții amendare stăpânilor de câini periculoși (pitbullul fiind un câine de atac foarte periculos), cu mențiunea că trebuie, mai întâi să-i depisteze pe cei care încalcă legea.

Dacă martorii care au asistat la scena cu impact emoțional nu vor depune plângere la poliție, stăpânul câinelui va rămâne nepedepsit.

de Mihaela NICULESCU Un câine din rasa pitbull, lăsat liber și fără botniță printre blocuri, a îngrozit câțiva bârlădeni aflați duminică, în jurul orei 20, în apropierea unui magazin din zona Stadion din Bârlad. Oamenii au văzut cum ditamai dulăul a ucis o pisică în câteva secunde. După ce a înșfăcat-o și i-a frânt coloana vertebrală, s-a plimbat mândru cu trofeul în gură, după care l-a abandonat în fața magazinului. Martorii oripilați de scena la care tocmai asistaseră au căutat din priviri stăpânul animalului, și după câteva minute l-au identificat în parcarea din fața magazinului. „Era un om matur, în…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

One comment

  1. mai multa politie in zona stadion!!!

%d blogeri au apreciat: