Home / Justitie / De ce bat pasul pe loc anchetele Poliției?

De ce bat pasul pe loc anchetele Poliției?

de Roxana NĂSTASĂ

Două dintre cele mai așteptate anchete derulate de Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui nu sunt nici acum finalizate, deși au fost demarate în urmă cu mai bine de un an. Toți cei afectați de faptele care fac obiectul acestor investigații așteaptă cu sufletul la gură ca vinovații să plătească, iar unii aproape că și-au pierdut orice speranță. Dosarele par încremenite în sertarele polițiștilor, în ciuda faptului că dovezile le-au fost servite pe tavă.

Prima anchetă vizează cazul băiatului de 14 ani înecat în ștrandul municipal Vaslui, vara trecută. După atâta timp de la eveniment, nu se știe cine se face vinovat de dispariția prematură a copilului. Dacă salvamarul se afla la post sau pe terasă, dacă e vinovat de acuzațiile care i se aduc, omor din culpă și neglijență în serviciu, se va afla tot când ancheta va fi gata. Când? Nu știe nimeni!

Cealaltă anchetă are în vedere clinica medicală care elibera fișe medicale pentru obținerea permiselor auto, fără a-i examina pe cursanți.

Au eliberate astfel de fișe pe bandă rulantă. Cine știe câți șoferi vasluieni, cu permis auto obținut bine-merci – umblă acum pe drumurile publice fără să știm dacă sunt surzi, epileptici, bolnavi mintal sau cu alte afecțiuni incompatibile cu calitatea de conducător auto.

Clinica New Central Med, care a împărțit generoasă aceste documente – contra cost, bineînțeles – își avea sediul în Vaslui, în stația de pe strada Ana Ipătescu. Clinica cu pricina ar fi dezvoltat o adevărată afacere în care au fost cooptați și instructori auto. Aceștia din urmă își trimiteau cursanții la sediul clinicii, unde era achitată taxa de 155 de lei, după care fișa, deja completată, era ridicată direct de instructor, care primea, totodată, și “bonificația” aferentă.

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Vaslui au intrat pe fir la clinică și au ridicat toate fișele și documentele deschizând o anchetă. Acțiunea acestui serviciu a avut la bază o mai veche plângere a reprezentanților Colegiului Medicilor Vaslui, care au constatat, în aprilie 2014, că la New Central Med nu se respectă circuitul fișelor medicale.

“Am avut cazuri, atât eu cât și foarte mulți colegi de-ai mei, de pacienți care au venit la noi după ce au fost la medicii specialiști să-și facă fișele medicale. În cinci minute, cât stă pacientul în cabinetul unui specialist, acesta din urmă nu are cum să-și dea seama dacă (pacientul – n.r.) are vreo boală clinică. Poate la mine e în evidență cu epilepsie, sau cu alte afecțiuni. În plus, am avut cazuri de pacienți care nici nu au fost văzuți de specialiști la cabinetele de acolo. Am avut o fată cu un sindrom… Nu putea să miște gâtul. De acolo a obținut fișa medicală, dar mama ei mi-a spus că nu a văzut-o niciun medic. Trebuie să-i vadă cineva, nu? Poate un om nu aude, poate nu vede. În fond, e vorba de siguranța noastră. Toți avem copii.” spunea Mioara Dașcău, președintele Colegiului Medicilor din România la acel moment.

La scurt timp, din cauza problemelor cu poliția, cu imaginea pătată, clinica și-a închis porțile. Nu înainte, însă, de a mai da o țeapă: zeci de vasluieni au fost păgubiți după ce au plătit pentru fișele medicale auto și au fost programați, însă când au mers, au găsit clinica închisă.

Au sunat, luând de pe internet numărul de la Bacău, însă li s-a spus că banii nu-i pot primi înapoi, dar pot face control la Bacău. Cum Bacăul nu e la doi pași, iar fișa medicală

Mihaela Ștraub

Mihaela Ștraub

trebuia într-un anumit timp făcută, cursanții au rămas și fără bani și neexaminați. Cei de la clinica New Central Med sunt liniștiți și-și văd de activitate la punctul de lucru din Bacău.

În acest timp, la Poliție nu pare să se miște nimic. Răspunsul este același: “Ancheta nu este finalizată, dosarul e în lucru”.

Un răspuns asemănător am primit și ieri de la Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ: “Dosarul este în lucru, au fost făcute niște expertize grafice și ancheta e aproape de final”.

de Roxana NĂSTASĂ Două dintre cele mai așteptate anchete derulate de Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui nu sunt nici acum finalizate, deși au fost demarate în urmă cu mai bine de un an. Toți cei afectați de faptele care fac obiectul acestor investigații așteaptă cu sufletul la gură ca vinovații să plătească, iar unii aproape că și-au pierdut orice speranță. Dosarele par încremenite în sertarele polițiștilor, în ciuda faptului că dovezile le-au fost servite pe tavă. Prima anchetă vizează cazul băiatului de 14 ani înecat în ștrandul municipal Vaslui, vara trecută. După atâta timp de la eveniment, nu se știe cine…

Review Overview

About Tehno Redactor

x

Check Also

Două persoane urmărite internațional prinse la Albița

Polițiștii de frontieră din cadrul ...

Fostul subprefect Sergiu Marian, eliberat condiționat de Judecătoria Vaslui. DNA a contestat din nou măsura

Fostul subprefect Sergiu Marian a ...

Arme ilegale și muniție găsite de polițiști la un vasluian

Un bărbat în vârstă de ...

%d blogeri au apreciat: