Home / Justitie / Plăvanul și pațachina și-au tras mașină bengoasă

Plăvanul și pațachina și-au tras mașină bengoasă

Profitând că în municipiul Bârlad polițiștii de la Circulație rutieră sunt băieți buni și nu-i tulbură niciodată pe cei care încalcă legea – în special când e vorba de opriri, staționări și parcări – un conducător auto le-a făcut tuturor o demonstrație chiar în acest sens: s-a urcat cu mașina pe trotuar, fix în centrul orașului, și și-a parcat-o de-a curmezișul. Cu grijă, milimetric, în așa fel încât niciun trecător să nu se poată strecura pe lângă ea, nici prin față, nici prin spate.

Pietonii care au ținut morțiș să-și continue drumul au avut posibilitatea de a ocoli mașina coborând pe carosabil, printre mașinile care circulau pe stradă. La fel au făcut și copiii, și bătrânii. Întrucât ploua torențial, cei mai mulți s-au ales din lateral și cu câte un șuvoi de apă aruncat de mașinile din trafic.

Ticăloși din fire, reporterii noștri s-au apucat să-l caute pe plăvanul care a parcat autoturismul în felul acesta, ca să afle și ei dacă-i retardat sau nesimțit. L-au găsit într-un restaurant din apropiere făcând o tranzacție.
La cât de repede a ieșit din restaurant când ne-a văzut, ne-am dat seama că nu, nu-i nesimțit. În schimb, era prost. Prost însoțit. De o pațachină care a deschis portiera din dreapta ca să iasă și ea în poză. A și vorbit pațachina, dar din cauza ploii torentiale n-am înțeles decât câteva cuvinte: “iubitul meu”, “probleme”, “mansardă”, “polițiști”, “fâlfâie”. (S.M.)

Profitând că în municipiul Bârlad polițiștii de la Circulație rutieră sunt băieți buni și nu-i tulbură niciodată pe cei care încalcă legea - în special când e vorba de opriri, staționări și parcări - un conducător auto le-a făcut tuturor o demonstrație chiar în acest sens: s-a urcat cu mașina pe trotuar, fix în centrul orașului, și și-a parcat-o de-a curmezișul. Cu grijă, milimetric, în așa fel încât niciun trecător să nu se poată strecura pe lângă ea, nici prin față, nici prin spate. Pietonii care au ținut morțiș să-și continue drumul au avut posibilitatea de a ocoli mașina coborând…

Review Overview

About Simona Vasile

x

Check Also

Adio, dar rămân cu tine! Primăria Pogana nu scapă de Maricel Gîfu!

A rămas la Primărie! Maricel ...

Apicultorii vasluieni au încasat un milion de lei, pentru pierderile provocate de vremea rea

Apicultorii care au înregistrat pierderi ...

Bilanțul donărilor de sânge la CJTS Bârlad

Anul 2019 nu a fost ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: