Home » Social » Oportunități pentru fermieri

Oportunități pentru fermieri

de Marian MOCANU

Peste șase milioane de euro au accesat fermierii vasluieni în cadrul submăsurile de finanțare deschise în acest an din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Cele mai multe dintre cererile de finanțare nerambursabilă au fost depuse pentru submăsura 6.1 – „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. Deja, au fost epuizate fondurile puse la dispoziție fermierilor din sectorul vegetal în această sesiune.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat la sfârșitul lunii septembrieau fost epuizate fondurile pentru acordarea de finanțare nerambursabilă pentru sectorul vegetal din cadrul submăsurii 4.1 ,,Investiții în exploatații agricole’’. Valoarea totală nerambursabilă a tuturor cererilor de finanțare depuse până în acest moment a atins nivelul maxim al valorii publice disponibile pentru această sesiune de depunere, mai precis 120% din alocarea disponibilă de 72.021.933 euro. AFIR primește în continuare cereri de finanțare pentru celelalte sectoare, zootehnic, zona montană și ferme de familie, din cadrul submăsurii 4.1, sesiunea de depunere fiind deschisă până la 30 octombrie.

„La nivelul județului Vaslui, submăsurile de finanțare deschise în acest an din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 au avut succes, fiind depuse până acum un număr de 28 de proiecte. Valoarea totală a fondurilor accesate de fermierii vasluieni prin intermediul Oficiul pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) se ridică la 6.363.505 euro. Este un lucru mai mult decât îmbucurător, deoarece acești bani vor contribui la dezvoltarea satelor, iar cei care au accesat aceste proiecte devin un exemplu de urmat și pentru alte persoane din colectivitate care, la rândul lor, vor încerca și ei să acceseze noi fonduri”, a declarat Alin Trifu, directorul AJFIR Vaslui, la ședința Colegiului Prefectural de miercuri, 30 septembrie.

Din totalul de 28 cereri de finanțare depuse în acest an, cele mai multe, 13, au fost pentru submăsura 6.1 “Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. Alte zece proiecte depuse la OJFIR Vaslui au fost pentru submăsura 4.1 “Investiții în exploatații agricole”. În ceea ce privește investițiile în activități nonagricole ce putea fi accesate în cadrul sesiunilor de depunere de cereri de finanțare deschise de la începutul acestui an, au fost depuse trei proiecte în cadrul submăsurii 19.1 “Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală”, și câte un proiect pentru submăsurile 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale” și 6.4 “Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”. În curând, se așteaptă deschiderea de noi sesiuni de depunere a proiectelor destinate accesării, de către fermieri, de fonduri europene nerambursabile.

de Marian MOCANU Peste șase milioane de euro au accesat fermierii vasluieni în cadrul submăsurile de finanțare deschise în acest an din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Cele mai multe dintre cererile de finanțare nerambursabilă au fost depuse pentru submăsura 6.1 - „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. Deja, au fost epuizate fondurile puse la dispoziție fermierilor din sectorul vegetal în această sesiune. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat la sfârșitul lunii septembrie că au fost epuizate fondurile pentru acordarea de finanțare nerambursabilă pentru sectorul vegetal din cadrul submăsurii 4.1 ,,Investiții în exploatații agricole’’. Valoarea totală nerambursabilă a…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: