Google+
Home » Sanatate » Cât pe ce să-și rupă gâtul în beci!

Cât pe ce să-și rupă gâtul în beci!

de Răzvan CĂLIN

O femeie de 81 de ani din satul Schineni a ajuns la spital după ce a alunecat și a căzut în timp ce cobora în beci.

Marți, 6 octombrie, ambulanțierii bârlădeni au fost solicitați să intervină în satul Schineni (situat în apropiere de Murgeni), unde o bătrână fusese descoperită căzută în beci. Inițial, s-a crezut că femeia, în vârstă de 81 de ani, ar fi leșinat din cauza monoxidului de carbon rezultat în urma fermentării vinului. Însă, ulterior s-a dovedit că nu este vorba despre așa ceva.

În jurul orei 13, bătrâna a vrut să coboare în beci pentru a lua ceva de acolo. Numai că, în timp ce cobora, a alunecat pe scările beciului și a căzut, lovindu-se destul de serios în zona capului. Femeia a reușit să strige după ajutor și unul dintre membrii familiei a auzit-o și i-a sărit imediat în ajutor. Oamenii au solicitat de urgență o ambulanță, apelând 112 și de la Stația Bârlad a fost trimis la fața locului un echipaj. După ce i s-au acordat primele îngrijiri, femeia a fost transportată la Spitalul municipal de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad. Aici a fost supusă unor investigații medicale (inclusiv examinare cu computerul tomograf). Din fericire, medicii au concluzionat că bătrâna nu a suferit leziuni foarte grave, astfel încât nu s-a impus internarea acesteia.

Comments

comments

de Răzvan CĂLIN O femeie de 81 de ani din satul Schineni a ajuns la spital după ce a alunecat și a căzut în timp ce cobora în beci. Marți, 6 octombrie, ambulanțierii bârlădeni au fost solicitați să intervină în satul Schineni (situat în apropiere de Murgeni), unde o bătrână fusese descoperită căzută în beci. Inițial, s-a crezut că femeia, în vârstă de 81 de ani, ar fi leșinat din cauza monoxidului de carbon rezultat în urma fermentării vinului. Însă, ulterior s-a dovedit că nu este vorba despre așa ceva. În jurul orei 13, bătrâna a vrut să coboare în…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin