Home » Social » Constelația Necunoscută, la a 45- ediție

Constelația Necunoscută, la a 45- ediție

de Marian MOCANU

Mâine se dă startul unei noi ediții a Festivalului – concurs național de muzică ușoară “Constelația necunoscută”, unde sunt așteptați peste 150 de participanți din toate colțurile țării, dar și din Moldova și Bulgaria. Interpreții, împărțiți pe cinci categorii de vârstă, își dau întâlnire la Casa de Cultură “Constantin Tănase” Vaslui, unde vin să încânte juriul și publicul cu vocile lor.

Cel mai longeviv festival de muzică ușoară din România, Constelația Necunoscută, a ajuns la cea de-a 45 ediție. În acest an, sunt așteptați să evolueze pe scena Casei de Cultură “Constantin Tănase” Vaslui peste 150 de interpreți de diferite vârste, de la cinci ani până la seniori. Sâmbătă, 10 octombrie, începând de la ora 10, pe scenă vor urca juniorii, grupați în mai multe categorii de vârstă: 5 – 8 ani, 9 – 11 ani, 12 – 15 ani și 16 – 19 ani. Duminică vine rândul seniorilor, a grupurilor mici și a participanților la secțiunea de creație. După festivitatea de premiere, va avea loc un spectacol de gală, cu participarea lui Mihai Trăistariu, a câștigătoarei primei ediții a acestui festival, Doina Moroșanu, a tenorului Șerban Băncilă, dar și a concurenților de la Vocea României, Diana Băncilă și Romeo Zaharia. Cu o participare atât de numeroasă, tinere talente venite din întreaga țară, dar și din Bulgaria ori Republica Moldova, este de așteptat ca această ediție jubiliară a Festivalului – concurs național de muzică ușoară “Constelația necunoscută” să fie un succes. Intrarea este liberă!

de Marian MOCANU Mâine se dă startul unei noi ediții a Festivalului – concurs național de muzică ușoară “Constelația necunoscută”, unde sunt așteptați peste 150 de participanți din toate colțurile țării, dar și din Moldova și Bulgaria. Interpreții, împărțiți pe cinci categorii de vârstă, își dau întâlnire la Casa de Cultură “Constantin Tănase” Vaslui, unde vin să încânte juriul și publicul cu vocile lor. Cel mai longeviv festival de muzică ușoară din România, Constelația Necunoscută, a ajuns la cea de-a 45 ediție. În acest an, sunt așteptați să evolueze pe scena Casei de Cultură “Constantin Tănase” Vaslui peste 150 de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: