Home / Social / Cersatoarea din curtea spitalului barladean si-a pierdut cei patru copii

Cersatoarea din curtea spitalului barladean si-a pierdut cei patru copii

de Mihaela NICULESCU

Cei patru copii ai Vioricăi Ungureanu, femeia de 34 de ani, din Bârlad, care își lua copiii la cerșit, pe ger sau caniculă, în fața bisericii din curtea Spitalului „Elena Beldiman”, au fost separați de mamă urmând ca aceasta să fie decăzută din drepturile părintești. Cei patru frați au fost dați în plasament, câte doi la un asistent maternal.
La sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială (DGASPC) Vaslui au finalizat ancheta în acest caz pe care îl aveau în vizor de aproape doi ani și pe care și ziarul nostru l-a semnalat în urmă cu câteva săptămâni.Ionel Bratianu

Psihologii și asistenții sociali din cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgență a Copilului Abuzat Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) Bârlad au constatat că patru frați cu vârste între 1 și 10 ani trăiau în condiții precare de igienă și alimentație, într-o locuința modestă din cartierul Podeni. Doi din cei patru copii mergeau la școală sporadic, iar acasă nu erau supravegheați din nici un punct de vedere. Mult timp și-l petreceau cu mama lor la cerșit, tatăl sau tații nefiind prezenți în viața lor.
„Rezultatele evaluării au pus în evidență faptul că celor patru copii le-a fost periclitată dezvoltarea fizică, psihică și socială, că mama a încălcat drepturile copiilor, i-a expus diferitelor forme de neglijare, i-a folosit la cerșit. A fost sesizată instanța, respectiv Tribunalul pentru Minori Vaslui, care a dispus în consecință separarea copiilor de mamă și plasarea acestora în asistență maternală. Vom mai solicita instanței decăderea mamei din drepturile părintești și obligarea acesteia de a presta muncă în folosul comunității”, a declarat Ionel Brătianu, șeful CPRUCANE Bârlad.
Punerea în aplicare a deciziei instanței a făcut-o pe mamă să reacționeze violent, probabil, la gândul că va rămâne fără alocațiile de creștere și complementare ale copiilor, și mai puțin din dragoste pentru aceștia. Copiii, în schimb, nu păreau a fi marcați de separarea de mamă. Deși părea a fi însărcinată, femeia a negat. Oricum, e va fi monitorizată în continuare și va plăti în consecință dacă va continua să-și neglijeze și exploateze viitorii copii.

de Mihaela NICULESCU Cei patru copii ai Vioricăi Ungureanu, femeia de 34 de ani, din Bârlad, care își lua copiii la cerșit, pe ger sau caniculă, în fața bisericii din curtea Spitalului „Elena Beldiman”, au fost separați de mamă urmând ca aceasta să fie decăzută din drepturile părintești. Cei patru frați au fost dați în plasament, câte doi la un asistent maternal. La sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială (DGASPC) Vaslui au finalizat ancheta în acest caz pe care îl aveau în vizor de aproape doi ani și pe care și ziarul nostru l-a semnalat în urmă…

Review Overview

About Simona Vasile

x

Check Also

Fostul director al Liceului ”Ion Mincu”, unul dintre cei mai longevivi șefi din județ, condus pe ultimul drum

Fostul director al Liceului ”Ion ...

Studenții vasluieni își închid afacerile pe bandă rulantă

Majoritatea firmelor înființate de studenții ...

Municipiul Bârlad va fi gazda unui simpozion dedicat adolescenților

de Dănuț CIOBANU Luni, 23 ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: