Home » Social » Zece ani de inchisoare, dupa ce si-a ucis vecinul cu o secure in piept

Zece ani de inchisoare, dupa ce si-a ucis vecinul cu o secure in piept

de Marian Mocanu
După ce, în luna martie, și-a omorât vecinul la nervi, Sandu Viorel din Corni Albești și-a aflat pedeapsa. El va rămâne după gratii cel puțin zece ani, asta după ce, în 2009, a scăpat ca prin urechile acului de închisoare, având o condamnare cu suspendare pentru furt.
În luna martie a acestui an, Sandu Viorel, în vârstă de 47 de ani, s-a întâlnit cu un vecin, Viorel popica, cu trei ani mai în vârstă. La un moment dat, cei doi au început să se certe, ceartă care a degenerat, iar Sandu, la nervi, și-a lovit vecinul cu o secure în piept. Lovitura a fost atât de puternică, încât a secționat sternul victimei, aceasta decedând cu toate eforturile de resuscitare ale ambulanțierilor chemați la fața locului. Lovitura a fost observată și de fratele victimei care, dând să intervină, s-a ales la rându-i cu o secure în cap.
Arestat preventiv, Sandu Viorel, sau „Securistu”, cum îl strigau oamenii din Albești, a fost cercetat sub aspoectul săvârșirii infracțiunii de omor. Cu toate că faptele erau clare, ucigașul nu -a considerat nici o clipă vinovat, pe tot parcursul procesului susținând că, în fapt, el a fost provocat să recurgă la acest gest de victimă și fratele său.
Pledoaria sa nu a avut însă nici un efect, astfel că vineri, 9 octombrie, judecătorii Tribunalului Vaslui i-au dat o sentință apropiată de maximul legal. Sandu Viorel a fost condamnat la o pedeapsă totală de 10 ani de închisoare.

About Tehno Redactor

One comment

  1. mor si tentativa de omor 10 ani?Sunteti tampiti dupa bani?

%d blogeri au apreciat: