Home » Administratie » Poftiți la ajutoare pentru încălzirea locuinței!

Poftiți la ajutoare pentru încălzirea locuinței!

de Marian MOCANU

Vasluienii pot depune cereri pentru ajutor financiar de la stat pentru încălzirea locuinței. Cererile se depun deja la serviciile sociale ale primăriilor, termenul limită de depunere fiind 20 noiembrie. Cei care depun cererile după acest termen riscă să nu primească ajutoarele financiare aferente lunii noiembrie.

Ca în fiecare an, persoanele sau familiile cu venituri reduse pot beneficia de ajutoare financiare pentru încălzire în timpul sezonului rece. Deja, la serviciile sociale din cadrul primăriilor, începând cu luni, 12 octombrie, potențialii beneficiari pot depune cereri pentru obținerea subvențiilor. Aceste ajutoare financiare se acordă persoanelor sau familiilor care folosesc pentru încălzirea locuințelor combustibili solizi (lemne ori cărbune) sau lichizi, dar și celor care au surse de încălzire alimentate cu gaz ori curent electric. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească sunt următoarele: la energie termică – venituri nete lunare realizate de până la 786 lei pe membru de familie, respectiv 1.082 lei în cazul persoanei singure, la gaze naturale – persoane cu venituri nete lunare până la 615 lei pe membru de familie. Pot avea subvenții cei care folosesc pentru încălzirea locuințelor energie electrică dacă au un venit net lunar de până la 615 lei pe membru de familie. În cazul celor care folosesc lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri, aceste ajutoare financiare se acordă pentru celelalte familii și persoane singure, altele decât cele beneficiare de ajutor social, care realizează venituri nete lunare până la 615 lei pe membru de familie.

O condiție esențială pentru a primi aceste ajutoare pentru încălzire este de a nu deține bunuri cuprinse în lista bunurilor ce duc la excludere, respectiv atelaje, autovehicule, teren intravilan sau extravilan în suprafață mai mare de 25 ari, ori alte bunuri care ar putea genera venituri. Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului, cuprinde clădiri și alte bunuri mobile, precum și suprafețe de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește cumulat suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie.

Documentul rezultat în urma stabilirii valorii nete se listează și se anexează la fișa de calcul, respectiv la dosarul de încălzire. În situația în care suprafețele de teren deținute de solicitant, indiferent de calitatea acestora, nu sunt cultivate, pentru evaluarea acestora se va lua în calcul cea mai mică valoare netă ce poate rezulta în urma aplicării metodologiei.

Anul trecut, de aceste ajutoare financiare au beneficiat peste 20.000 de vasluieni, cei mai mulți, 15.030 persoane, fiind din mediul rural, și care au primit bani pentru achiziționarea de lemne, cărbune sau combustibil solid. Alți 5.109 vasluieni care au folosit gaze naturale pentru încălzirea locuinței au primit, la rândul lor, ajutoare pentru încălzire. În același timp, 353 familii sau persoane singure branșate încă la sistemul centralizat de încălzire au beneficiat de acest ajutor. Practic, este vorba de mai bine de jumătate dintre clienții Termprod Vaslui, persoanele care nu și-au permis instalarea de centrale termice de apartament. La nivelul județului Vaslui, în sezonul rece 2014 – 2015, doar 210 familii sau persoane singure care folosesc curentul electric pentru încălzirea locuinței au accesat aceste subvenții.

de Marian MOCANU Vasluienii pot depune cereri pentru ajutor financiar de la stat pentru încălzirea locuinței. Cererile se depun deja la serviciile sociale ale primăriilor, termenul limită de depunere fiind 20 noiembrie. Cei care depun cererile după acest termen riscă să nu primească ajutoarele financiare aferente lunii noiembrie. Ca în fiecare an, persoanele sau familiile cu venituri reduse pot beneficia de ajutoare financiare pentru încălzire în timpul sezonului rece. Deja, la serviciile sociale din cadrul primăriilor, începând cu luni, 12 octombrie, potențialii beneficiari pot depune cereri pentru obținerea subvențiilor. Aceste ajutoare financiare se acordă persoanelor sau familiilor care folosesc pentru…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: