Google+
Home » Invatamant » Învățământ în frig – Elevii de la “Cuza Vodă” Huși, cu gecile pe ei la cursuri

Învățământ în frig – Elevii de la “Cuza Vodă” Huși, cu gecile pe ei la cursuri

de Roxana NĂSTASĂ

Vremea s-a răcit considerabil în ultima perioadă, iar unele instituții de învățământ din județ au fost prinse nepregătite. Dacă în mediul rural lucrurile merg bine, școlile fiind aprovizionate cu lemne, la oraș mai sunt și cazuri nefericite. Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, probleme cu căldura sunt la Liceul „Cuza Vodă” din Huși și Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Așa se face că zeci de elevi merg la cursuri în frig. Ba chiar, la Huși, unii elevi s-au plâns că nu mai pot sta în frig și au fost mutați la Biblioteca liceului unde este cald.

Nici n-a dat frigul bine și au apărut problemele cu căldura în școli. La două licee din județ elevii învață de zile bune în frig pentru că sunt probleme cu centralele termice. Dacă la Liceul “Mihail Kogălniceanu” din Vaslui situația nu este chiar atât de dificilă, potrivit surselor noastre, urmând a se remedia în scurt timp problema, la Colegiul “Cuza Vodă” din Huși, e mai complicat. Elevii vor mai sta în frig cel puțin o săptămână, două.

“Nu sunt probleme mari cu căldura la unitățile de învățământ din județ. Școlile din mediul rural sunt aprovizionate cu lemne pentru iarnă, lucrurile merg bine. Puțin dificil este la două licee, unde sunt probleme cu centrala: la «Mihail Kogălniceanu» nu este căldură, dar se va remedia problema în scurt timp și la «Cuza Vodă» Huși. La Huși e mai complicat, va mai dura ceva timp până va fi bine”, ne-au declarat surse din cadrul ISJ Vaslui.

frig la scoalaDirectoarea liceului din Huși, Manuela Iacob, ne-a declarat că “nu-i chiar atât de frig”, asta deși elevii unei clase s-au plâns că nu mai pot sta să învețe într-o clasă neîncălzită și au fost mutați la o sală cu temperatură normală din cadrul bibliotecii unității de învățământ.

“Canalul termic a fost întrerupt din cauza construcției Sălii de Sport și nu avem căldură într-o clădire. Dar, nu e chiar atât de frig. Am vorbit cu domnul primar și a spus că într-o săptămână, două, se rezolvă”, ne-a declarat Iacob.

Același director, după ce a declarat că “nu e chiar atât de frig”, părând că situația e normală și în sălile de clasă elevii stau bine și nu cu hainele pe ei, s-a cam contrazis spunând că unii dintre ei n-au mai putut sta și au fost mutați într-o sală încălzită: “A fost o clasă unde elevii s-au plâns că e rece și i-am mutat la Bibliotecă, într-o sală”. Păi să înțelegem, doamnă: ori e frig, ori e bine?!

Din păcate, în următoarele săptămâni până se va rezolva problema cu căldura, elevii Liceului „Cuza Vodă” din Huși nu pot decât să se roage ca vremea să fie blândă pentru a putea să stea la școală cum se cuvine.

La Liceul „Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui, situația este sub control. Deși au fost câteva zile în care a fost mai frig, de luni elevii vor avea căldură. Din cauza faptului că au fost schimbate cazanele termice, a durat mai mult, neștiindu-se nici faptul că va da frigul din octombrie.

“E cam frig, dar asta este situația. Nu avem ce face. Ne-au anunțat însă că de luni va fi căldură”, ne-a declarat Andreea, elevă a liceului.

Ba chiar, având în vedere că liceul și sediul ISJ au un corp comun, nici inspectorii din învățământ nu au avut căldură.

“Am schimbat cazanele și a durat. Nu e nici vina noastră, nici a constructorului. S-a dat comandă, s-au montat, s-au făcut probe și de luni va fi cald. A fost puțin mai răcoare, dar nu am înghețat de frig. Noi făcând reparația am demontat și la ISJ ceva și nu au avut nici ei căldură, probabil de asta ne-au pârât că nu avem căldură”, ne-a declarat Cătălin Ignat, directorul LMK Vaslui.

Last updated by at .

Comments

comments

de Roxana NĂSTASĂ Vremea s-a răcit considerabil în ultima perioadă, iar unele instituții de învățământ din județ au fost prinse nepregătite. Dacă în mediul rural lucrurile merg bine, școlile fiind aprovizionate cu lemne, la oraș mai sunt și cazuri nefericite. Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, probleme cu căldura sunt la Liceul „Cuza Vodă” din Huși și Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Așa se face că zeci de elevi merg la cursuri în frig. Ba chiar, la Huși, unii elevi s-au plâns că nu mai pot sta în frig și au fost mutați la Biblioteca liceului…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile