Google+
Home » National » Decizie definitivă în procesele clienților cu băncile: Peste 200 de persoane vor plăti rate mai mici

Decizie definitivă în procesele clienților cu băncile: Peste 200 de persoane vor plăti rate mai mici

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis marți, irevocabil, că dobânda de referință variabilă, modificată unilateral de bancă, este abuzivă, într-un proces colectiv intentat BCR de peste 200 de clienți. 

”Constată nulitatea absolută parțială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referință variabilă, precum și orice altă clauză care permite B.C.R. S.A. modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii. Obligă pe pârâta B.C.R. S.A. să modifice contractele încheiate cu reclamanții ca urmare a constatării nulității absolute parțiale a clauzei privind dobânda, precum și să emită noi grafice de rambursare în urma acestei modificări”, se arată în minuta deciziei de marți a instanței supreme.

Totodată judecătorii instanței supreme au constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a unei alte clauze, care permite BCR declararea scadenței anticipate a creditului, dacă valoarea garanțiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată.

Astfel ICCJ a admis recursurile declarate de recurenții-reclamanți (clineții băncii – n.r.) și a modificat decizia instanței anterioare în sensul că ”Admite excepția autorității de lucru judecat și respinge cererea de constatare a caracterului abuziv, de constatare a nulității absolute a clauzei indicate în petitul 1.1, precum și celelalte capete de cerere formulate în principal și în subsidiar în legătură cu această clauză (petitele 2, 3.1, 4 și 5), pentru contractele nr. 678 din 19 iunie 2007, nr. 765 din 8 martie 2006 și 2008691448 din 4 septembrie 2008, constatând autoritate de lucru judecat”.

Decizia este irevocabilă, astfel că banca este obligată să modifice contractele încheiate cu reclamanții.

„Am înfrânt BCR în primul dosar colectiv privitor la clauzele abuzive. Irevocabil. Azi se fac fix 5 ani fără 5 zile de la demararea acestui dosar”, scrie avocatul Gheorghe Piperea, care i-a reprezentat pe reclamanți.

Sursa: mediafax.ro

Comments

comments

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis marți, irevocabil, că dobânda de referință variabilă, modificată unilateral de bancă, este abuzivă, într-un proces colectiv intentat BCR de peste 200 de clienți.  ”Constată nulitatea absolută parțială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referință variabilă, precum și orice altă clauză care permite B.C.R. S.A. modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii. Obligă pe pârâta B.C.R. S.A. să modifice contractele încheiate cu reclamanții ca urmare a constatării nulității absolute parțiale a clauzei privind dobânda, precum și să emită noi grafice de rambursare în urma acestei modificări”, se arată în minuta deciziei…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: