Home / Justitie / Val de sancțiuni pentru depășirea vitezei legale

Val de sancțiuni pentru depășirea vitezei legale

de Roxana NĂSTASĂ

Polițiștii au desfășurat, în perioada 12-18 octombrie, o acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave, în special a celor produse pe fondul nerespectării prevederilor legale privind viteza de deplasare pe drumurile publice. Polițiștii au aplicat 410 sancțiuni contravenționale, dintre care nu mai puțin de 361 pentru depășirea vitezei maxime legale. De asemenea, nouă persoane s-au ales cu permisele auto suspendate pentru depășirea vitezei maxime legale cu mai mult de 50 de km/h.

Acțiunea polițiștilor a urmărit reducerea evenimentelor rutiere grave, produse pe fondul nerespectării normelor legale cu privire la circulația pe drumurile publice, în special a celor care reglementează regimul legal de viteză.
„Polițiștii rutieri și de la ordine publică au utilizat aparatele radar pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracțiuni la regimul circulației rutiere, în principal prin depășirea limitei legale de viteză. În urma abaterilor depistate în trafic, polițiștii vasluieni au aplicat 410 sancțiuni contravenționale prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 361 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, ca și măsură complementară, au fost reținute în vederea suspendării nouă permise de conducere, pentru depășirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h”, a declarat Mihaela Ștraub, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.
Pentru a nu fi implicați în accidente rutiere, produse pe fondul vitezei, Poliția Română recomandă conducătorilor auto să respecte regimul legal de viteză instituit pe tronsoanele de drum pe care se deplasează, atât în interiorul cât și în afara localităților; să adapteze în permanență viteza de deplasare la condițiile meteo-rutiere concrete sectorului de drum pe care rulează, situând-o nu la limita maximă admisă de lege, ci la limita mersului în siguranță și să reducă viteza de deplasare, în locurile impuse de lege și în special în zona trecerilor pentru pietoni, în zonele aglomerate, în apropierea și la traversarea intersecțiilor, la depășirea mijloacelor de transport oprite în stații.

de Roxana NĂSTASĂ Polițiștii au desfășurat, în perioada 12-18 octombrie, o acțiune pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave, în special a celor produse pe fondul nerespectării prevederilor legale privind viteza de deplasare pe drumurile publice. Polițiștii au aplicat 410 sancțiuni contravenționale, dintre care nu mai puțin de 361 pentru depășirea vitezei maxime legale. De asemenea, nouă persoane s-au ales cu permisele auto suspendate pentru depășirea vitezei maxime legale cu mai mult de 50 de km/h. Acțiunea polițiștilor a urmărit reducerea evenimentelor rutiere grave, produse pe fondul nerespectării normelor legale cu privire la circulația pe drumurile publice, în special a celor care…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Un bărbat a murit în apropiere de Mănăstirea Bujoreni după ce a fost înțepat de viespi

Un bărbat de 41 de ...

Două persoane care erau date dispărute au fost găsite de polițiștii vasluieni

Doi bărbați în vârstă de ...

Un bărbat din Perieni riscă să facă închisoare pentru că a furat 100 lei dintr-o locuință

Polițiștii Poliție Rurală Bârlad au ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: