Google+
Home » Social » Expresia sărăciei vasluiene – Mâncatul la cantina socială, ca boala ereditară

Expresia sărăciei vasluiene – Mâncatul la cantina socială, ca boala ereditară

de Roxana NĂSTASĂ

La Cantina Socială din Vaslui mănâncă zilnic peste 300 de persoane. Unii sunt deja la a doua generație, sau chiar la a treia, pentru că mâncatul la cantină se transmite ca o boală ereditară, de la o generație la alta.

Oamenii aceștia n-au planuri de viitor sau speranțe că se vor bucura vreodată de mâncarea preferată gătită în propria bucătărie. Cei mai mulți n-au nici măcar casă.

Cum intri în cantină, parcă pășești deja într-o altă lume. O lume în care un cartof sau o conservă fac diferența între o zi proastă și una bună, o lume în care nu e loc de discuții filosofice, sau de discuții despre tehnologie, haine și alte minunății, ce stau pe buzele tuturor celor care n-au grijă ce mănâncă mâine sau săptămâna viitoare.

Nici măcar despre sărăcie sau neputință nu le vine unora să vorbească. Asta le e soarta și se împacă cu ea. Unii, resemnați, te lasă să-i fotografiezi și să-i întrebi ce vrei, conștienți fiind că asta nu le va schimba soarta cu nimic. Nici în bine, nici în rău. Așa că-și plâng amarul, în timp ce mai iau o gură din primul fel de mâncare. Al doilea fel îl pun în recipient și-l iau acasă pe mai târziu sau pentru ceilalți membri ai familiei. Că aici, nu-i rost de risipă!beneficiari iesind de la cantina (1)

Suntem adeseori prea ocupați ca să ne gândim la cât de multe avem și la cât de valoros e pentru unii un blid cu mâncare. Rareori conștientizăm, unii dintre noi, că suntem înconjurați de oameni care trăiesc zilnic cu hrana ce o primesc la cantină, hrană de 13 lei. Nu sunt necesare prea multe analize de piață ca să-ți dai seama că din acești bănuți nu te poți bucura de prea multe. Mai ales, când sufertașul acela de mâncare e sursă de hrană pentru mai multe guri, nu pentru una singură. Mai multe guri care cer și așteaptă.

Dar, se spune că nevoia te învață să faci față celor mai grele dintre situații și că instinctul de supraviețuire poate conduce către un final fericit. De final fericit nu mai e vorbă la Viorel Pătrașcu, unul din beneficiari. N-are casă și n-a avut vreodată. Nici familie nu are și nici speranțe la mai bine nu prea. Cu toate astea, are încă puterea să mai zâmbească.beneficiari iesind de la cantina (4)

„Doar nu e o rușine că suntem săraci. Așa suntem”, spune acesta. Vine cam de un an la cantină și e foarte bucuros de șansa asta.

„N-am casă, nici familie. Am o soră, atât. Am avut și un frate, dar a murit. Ziua mai cerșesc, iar de dormit dorm la un bătrân”. Așa ne povestește Viorel, în timp ce mănâncă cu poftă din ce au pregătit bucătăresele, mulțumind întruna: „Mulțumesc lui Dumnezeu că mănânc o masă caldă, mulțumesc mult, că uite, femeile astea se trezesc de la cinci dimineața să ne facă de mâncare”. E bucuros cât se poate de ceea ce a primit azi de mâncare.

La fel de bucuros e și Relu, alt asistat. El n-are prea multe de spus despre viața sa. Doar că e mulțumit că mânâncă: „E foarte bună mâncarea și îmi place. Nu fac mofturi eu niciodată”.

Strategii amare pentru un bilet de autobuz

beneficiari iesind de la cantina (2)După câteva minute apar două fetițe cu niște sacoșe în care au recipiente pentru mâncare. Nu mănâncă la cantină, ci iau hrana acasă. Pe trei zile, că n-au putut ajunge nici luni, nici marți la cantină. Aflăm apoi că e un obicei să vină copiii să ia mâncarea.

Majoritatea sunt din suburbia Rediu. Părinții îi trimit pe copii, ca să nu fie nevoiți să plătească bilet la autobuz. Taxatoarele sunt mai indulgente cu cei mici. Asta am aflat-o de la un băiețel, de 12 ani, ce abia putea să care sacoșele: „Am luat eu mâncarea. Așa fac mai tot timpul. Că eu nu plătesc la autobuz. Mama și tata trebuie să plătească dacă merg”.
Cu sacoșe și cu sufertașe îi vezi mai pe toți la orele amiezii la Cantina Socială, situată în Crucea Gării. Nu fac mofturi. Primesc ce li se dă. Ieri au primit brânză cu smântână și mămăligă, iahnie de fasole boabe cu cârnați și struguri, la desert. La ieșire, printre blocuri, unii cu pâinea în mână, alții cu sacoșe, își fac cruce pentru masa primită și-și văd mai departe de traiul de zi cu zi.

Doamna Rodica și plăcintele ei fantastice

cantina bucatareasa Rodica PrisecaruRodica Prisecaru este bucătăreasa șefă a Cantinei Sociale, omul care intră în fiecare zi în contact cu problemele acestor oameni. Le cunoaște suferința, dar știe și că mulți dintre ei s-au resemnat și nu mai fac eforturi să se desprindă de starea în care se află, determinându-și și copiii să le urmeze exemplul.
“De o masă la Cantina socială beneficiază, teoretic, oricare dintre beneficiarii legii venitului minim garantat. Cei care doresc nu trebuie decât să facă o cerere scrisă la primărie și să se supună unei anchete sociale. În acest moment, cantina are un număr de 244 de asistați, plus 92 de persoane din centrele medico-sociale. Din aceștia, 46 primesc mâncarea la domiciliu pentru că nu se pot deplasa. Zilnic, șoferul și cu o fată de la noi le-o livrează”, ne-a declarat acesta.

Doamna Rodica e cea iubită de toți cei pentru care gătește cu drag zilnic. Muncește de șapte ani la cantină și are grijă de asistați ca de niște rude, încercând, pe cât posibil, alături de celelalte bucătărese, să facă mâncăruri cât mai diversificate. Fără doar și poate, copii sunt cei mai încântați de desert. Le pregătește plăcintă, gogoși, prăjituri și ce știe să facă mai bine, dar e limitată, firește, de bani.

„Pregătim zilnic 350 de porții de mâncare. Acuși, că vine frigul vom face mai mult, și pentru cei ai străzii. Iarna și ei primesc o masă caldă la prânz. Pregătim ciorbe, felul doi și desert. La desert facem prăjituri, plăcintă, gogoși sau dăm biscuiți, eugenii, ciocolată sau fructe. Depinde de zi. Oricum, ei primesc cu bucurie ce li se dă. Masa se servește de la 11.30 zilnic până la ora 15, când se închide unitatea. Sâmbăta, le dăm hrană rece precum salam, carne tocată, cârnați, pui, iar duminica e înschis”, ne explică doamna Rodica.cantina meniu
La cantină nu vin numai cei foarte săraci. Vin și cei bătrâni, uitați de copii și de rude, care nu-și pot găti singuri. Dau 30% din venit și se bucură de bucatele pregătite de bucătăresele cantinei sociale.
Despre cei care vin la cantină, doamna Rodica se rezumă la câteva cuvinte: „Îi cunosc pe toți. Sunt săraci, sunt familii cu copii mulți, fără loc de muncă, fără carte și nu-i angajează nimeni, dar și bătrâni care mai au până la pensionare câțiva ani”. Despre faptul că mulți se complac în această stare și nu mai speră la o altă soartă, nu a comentat nimic: e treaba lor.
În orice caz, fără masa de la cantină, cei mai mulți spun că nu s-ar decurca. De altfel, toți sunt în această situație, numai că unii o recunosc și o declară, alții nu. Până la urmă, adevărul este că mâncatul la cantina socială este esențial, poate chiar și vital pentru unii. Cu puțină bunăvoință și generozitate din partea unor oameni de bine, beneficiarii de asistență socială ar fi și mai bine hrăniți. Până la urmă, în situația lor, orice pâine, cartof sau conservă în plus poate face diferența între o zi mai bună și una rea. Sau între un micuț sătul și unul care merge la grădiniță sau la școală cu burta goală visând măcar la o zeamă caldă în care plutesc câteva bucăți de cartof și de morcov.

Comments

comments

About Mihai Vasile

  • Ionut

    Roxi, esti tare! Stiu ca scrii cu sufletul si te apreciez pentru tot ce faci pentru cei din jurul tau. Tatal tau ar fi fost mandru. Succes!

  • anonim

    Felicitari pentru reportaj, Roxana! Un material deosebit, altceva decat stirucile zilnice. Bravo!