Google+
Home » Social » Șomeri “țepari”, buni de plată

Șomeri “țepari”, buni de plată

de Roxana NĂSTASĂ

Zeci de vasluieni trebuie să returneze statului indemnizațiile de șomaj primite pentru că „au uitat” să anunțe la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui că s-au angajat sau obțin venituri și din alte surse.

Unii șomeri vasluieni s-au specializat în fraudarea bugetului de șomaj. Pentru a-și rotunji veniturile, aceștia se angajează fără să-i anunțe pe cei de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui și pe lângă indemnizația de șomaj iau și salariu.

Potrivit reprezentaților AJOFM Vaslui sunt șomeri care recurg la tot felul de strategii pentru a încasa venituri lunare substanțiale. Cum indemnizația de șomaj este departe de a acoperi cheltuielile cu întreținerea, alimentele, medicamentele și ce mai au nevoie, ocolirea prevederilor legale este una din soluțiile salvatoare. Astfel, tot mai multe persoane se angajează pe durata cât primesc indemnizația de șomaj pentru a încasa venituri din două surse. În semestrul al doilea al anului au fost prinși 26 de șomeri “țepari”. Au încasat și indemnizația de șomaj și salariul, pensia sau alte venituri și acum sunt nevoiți să dea banii înapoi statului.

“De la 1 iunie până acum au fost depistate 15 persoane care luau indemnizație de șomaj și aveau și venituri salariale, șase persoane cu șomaj și pensie, trei cu șomaj și cu venituri din activități autorizate și două persoane cu șomaj și cu venituri din concediu medical. Pentru acestea, s-au întocmit dosare de debit și le luăm banii, încasați necuvenit, înapoi”, ne-a declarat Daniel Olteanu, directorul AJOFM Vaslui.

Numărul total al șomerilor din județ este de 16.411, Vasluiul nemaifiind pe primul loc la rata șomajului de mai mult timp, însă tot pe podium.

Comments

comments

de Roxana NĂSTASĂ Zeci de vasluieni trebuie să returneze statului indemnizațiile de șomaj primite pentru că „au uitat” să anunțe la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vaslui că s-au angajat sau obțin venituri și din alte surse. Unii șomeri vasluieni s-au specializat în fraudarea bugetului de șomaj. Pentru a-și rotunji veniturile, aceștia se angajează fără să-i anunțe pe cei de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui și pe lângă indemnizația de șomaj iau și salariu. Potrivit reprezentaților AJOFM Vaslui sunt șomeri care recurg la tot felul de strategii pentru a încasa venituri lunare substanțiale.…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: