Home / Social / Ziua Armatei, sărbătorită în județul Vaslui

Ziua Armatei, sărbătorită în județul Vaslui

de Marian MOCANU și Răzvan CĂLIN

În prezența a sute de vasluieni, la Monumentul Eroilor din Vaslui a fost marcată Ziua Armatei. După un „Te Deum”, slujbă religioasă de pomenire a eroilor neamului, scurtele alocuțiuni susținute de oficialități și depuneri de coroane în amintirea celor care s-au jertfit pe câmpurile de bătălie, a avut loc și o mică paradă militară a unui detașament de soldați de la Batalionul 202 Apărare CBRN (intervenție la dezastre) „General Gheorghe Teleman” din garnizoana Huși.ziua armatei (4)
Duminică, 25 octombrie, la Monumentul Eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial din municipiul Vaslui a avut loc o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori, ceremonie în care a fost adus un omagiu eroilor Armatei Române. Au participat reprezentanțiii garnizoanei Vaslui și a centrului Militar Județean, veterani de război și un detașament de soldați de la Batalionul 202 Apărare CBRN (intervenție la dezastre) „General Gheorghe Teleman” din garnizoana Huși.
Pe lângă oficialități din partea Instituției Prefectului, a Consiliului Județean, a Primăriei Municipiului Vaslui și a altor instituții, la ceremonie au asistat circa 200 de vasluieni, dornici să marcheze astfel momentul, dar și elevi de la școlile din Vaslui. După intonarea imnului de stat, a fost oficiată o slujbă religioasă, un „Te Deum” de pomenire a eroilor neamului.
Au urmat scurte discursuri ale oficialităților care au ținut să marcheze trecerea a 70 de ani de la „Eliberarea ultimei palme de pământ românesc de sub jugul fascist”, așa cum era menționat momentul în cărțile de istorie de pe vremea comuniștilor.
„Ziua Armatei României, sărbătorită anual la 25 octombrie, reprezintă un simbol cu valoare de referință în istoria și conștiința poporului român. Este o ziziua armatei (9) care, dincolo de semnificația ei strict istorică, aceea a eliberării, în 1944 a ultimei brazde de pământ românesc, glorifică faptele de vitejie ale tuturor eroilor neamului românesc, de la cei care au contribuit din vechime, decisiv, la formarea națiunii și a statului român, la cei care și-au dat viața pentru cucerirea independenței de stat a României și realizarea statului național unitar român sau au luptat în cele două războaie mondiale, până la eroii zilelor noastre, căzuți la datorie în teatrele de operații”, a spus Ioan Teofil Costin, comandantul Centrului militar Vaslui.
Au urmat depuneri de coroane, poate cel mai emoționant moment fiind depunerea de flori la Monumentul Eroilor de către un grup de elevi vasluieni. Ceremonia s-a încheiat printr-o mică paradă militară a soldaților din garnizoana Vaslui.

Expoziție de tehnică și echipamente militare la Bârlad

zi_armataDupă cum era de așteptat, Garnizoana Bârlad nu a lăsat să treacă nemarcată una din cele mai mari sărbători cazone anuale, respectiv Ziua Armatei Române. Evenimentul este sărbătorit anual pe 25 octombrie, însă militarii din cele patru unități bârlădene au derulat acțiuni specifice aproape pe întreg parcursul săptămânii trecute.

În perioada 21 – 22 octombrie, cadre militare au mers în instituțiile de învățământ locale unde au prezentat elevilor semnificația acestei sărbători, dar și importanța pe care a avut-o armata în istoria românilor. Vineri, 23 octombrie, la sediul UM 01458, s-a derulat o adunare festivă în care au fost prezentate mesajele din partea eșaloanelor superioare. După care, preț de câteva ore, elevii școlilor din oraș, dar și ceilalți cetățeni, au putut admira o expoziție de tehnică și echipamente militare. Cei mai încântați au fost copiii pentru care tehnica militară expusă a reprezentat o atracție deosebită. Festivitățile au culminat duminică, 25 octombrie, când în Cimitirul Eroilor din localitate a avut loc tradiționalul ceremonial militar – religios, al cărui program a cuprins oficierea unui serviciu religios, susținerea de alocuțiuni din partea reprezentanților autorităților, depuneri de coroane și defilarea gărzii militare.

de Marian MOCANU și Răzvan CĂLIN În prezența a sute de vasluieni, la Monumentul Eroilor din Vaslui a fost marcată Ziua Armatei. După un „Te Deum”, slujbă religioasă de pomenire a eroilor neamului, scurtele alocuțiuni susținute de oficialități și depuneri de coroane în amintirea celor care s-au jertfit pe câmpurile de bătălie, a avut loc și o mică paradă militară a unui detașament de soldați de la Batalionul 202 Apărare CBRN (intervenție la dezastre) „General Gheorghe Teleman” din garnizoana Huși. Duminică, 25 octombrie, la Monumentul Eroilor din cel de-al II-lea Război Mondial din municipiul Vaslui a avut loc o ceremonie…

Review Overview

About Razvan Calin

x

Check Also

Accident la Dragomirești provocat de un șofer cu mașină cu volan pe dreapta. Două persoane au ajuns la spital

Două persoane, soț și soție, ...

La jumătatea lui august, edililor li s-a făcut milă de bârlădenii chinuiți de căldură

Bârlădenii pot, în sfârșit, să ...

Inaugurarea sălii de sport de la Școala „Episcop Iacov Antonovici”, o nouă incertitudine pentru deschiderea anului școlar

Mai sunt trei săptămâni până ...

%d blogeri au apreciat: