Google+
Home » Justitie » Napoleon Bonaparte nu capitulează, ci recidivează!

Napoleon Bonaparte nu capitulează, ci recidivează!

de Răzvan CĂLIN

Pentru a treia oară în decurs de câteva luni, bârlădeanul Napoleon Bonaparte a fost depistat de polițiști beat la volan, deși avea permisul de conducere suspendat pentru comiterea aceleiași infracțiuni. Pentru îndărătnicia lui, judecătorii au decis să-i dea arest la domiciliu.

Napoleon Bonaparte, un bârlădean în vârstă de 68 de ani, binecunoscut mai ales agenților de poliție rutieră, dă dovadă de încăpățânare și chiar tupeu similare celebrului său tiz. Numai că stăruința și-o manifestă în a încălca în mod repetat legislația rutieră. Pentru a treia oară în decurs de nouă luni, Bonaparte de Bârlad a reușit performanța de a fi depistat în trafic în timp ce conducea o mașină fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Joi, 29 octombrie, un echipaj al Biroului Poliției Rutiere Bârlad l-a surprins în timp ce circula pe strada general Vasile Milea. În momentul în care a fost oprit, polițiștii au sesizat că acesta emana halenă alcoolică. Mai pe românește, omul duhnea a alcool, că aproape că le-a întors nasul la spate polițiștilor. Când i s-a cerut să sufle în aparatul alcooltest, Bonaparte a refuzat să facă acest lucru, probabil convins și el că ”agregatul” îl va da de gol fără tăgadă. Dus la Spitalul municipal de urgență ”Elena Beldiman”, omul a refuzat și recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de refuz de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. Mai ales că Bonaparte nu avea dreptul de a șofa pe drumurile public din cauză că era cercetat în alte dosare penale tot pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Prima dată Bonaparte a fost prins în circumstanțe similare în luna martie, iar atunci i s-a depistat o alcoolemie în aerul expirat de 0,91mg/l. După care, în octombrie, Bonaparte a comis-o din nou, fiind iarăși prins ”afumat” bine în timp ce conducea o mașină, iar alcooltestul a indicat atunci o alcoolemie în aerul expirat de 0,87mg/l alcool pur. La fel ca și acum, individul a refuzat recoltarea de probe biologice pentru a i se stabili alcoolemia.

Sătui să-l tot culeagă de pe drumurile publice în timp ce conduce băut bine, polițiștii și procurorii bârlădeni au solicitat Judecătoriei Bârlad să ia o măsură care să-l scoată de pe străzi pe acest veritabil pericol public. Așa se face că vineri, judecătorii bârlădeni au decis luarea măsurii preventive de arest la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, pe numele lui Bonaparte, acuzat de săvârșirea a mai multor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Ancheta penală este în plină desfășurare, iar oamenii legii speră ca măcar pentru o lună Bonaparte nu va mai ieși în stradă, nici măcar ca pieton. Asta dacă nu cumva, după vreo nouă partidă sănătoasă de ”sticlism” și ”halbere”, Bonaparte va prinde din nou curaj și iar va pleca la promenadă la volanul vreunei mașini. Că doar unul e Bonaparte și nimic nu-l poate opri!

 

de Răzvan CĂLIN Pentru a treia oară în decurs de câteva luni, bârlădeanul Napoleon Bonaparte a fost depistat de polițiști beat la volan, deși avea permisul de conducere suspendat pentru comiterea aceleiași infracțiuni. Pentru îndărătnicia lui, judecătorii au decis să-i dea arest la domiciliu. Napoleon Bonaparte, un bârlădean în vârstă de 68 de ani, binecunoscut mai ales agenților de poliție rutieră, dă dovadă de încăpățânare și chiar tupeu similare celebrului său tiz. Numai că stăruința și-o manifestă în a încălca în mod repetat legislația rutieră. Pentru a treia oară în decurs de nouă luni, Bonaparte de Bârlad a reușit performanța…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: