Google+
Home » Justitie » Violatorii din Văleni își așteaptă sentința

Violatorii din Văleni își așteaptă sentința

de Marian Mocanu
Curtea de Apel Iași urmează să dea miercuri, 11 noiembrie, sentința definitivă în cazul celor șase tineri din Văleni condamnați în primă instanță pentru violul unei tinere de 18 ani. Cei șase, condamnați la pedepse între cinci ani și opt luni și opt ani și patru luni de închisoare printr-o sentință a Judecătoriei Vaslui, au contestat această decizie, considerând că pedeapsa primită este mult prea aspră în condițiile în care, zic ei, actul sexual ar fi avut loc cu încuviințarea victimei. Ei au propus instanței ieșene mai multe probe, însă nu toate au acceptate de judecători, care au considerat acest lucru ca tardiv.
La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, o fată în vârstă de 18 ani, din Muntenii de Sus, elevă a unui liceu din Vaslui, a fost luată cu forța de pe stradă și violată de șapte tineri din Văleni. Cazul a făcut înconjurul României și a lumii, atrăgând atenția opiniei publice, care și-a manifestat oprobiul cu privire la astfel de fapte, mai ales ca violatorii au fost eliberați din arestul preventiv în care erau plasați și judecați în libertate, sub control judiciar.
În luna august, la nouă luni de la comiterea faptei, judecătorii vasluieni au dat sentința: pedepse cuprinse între opt ani și patru luni și cinci ani și opt luni de închisoare pentru fiecare din tinerii acuzați de viol și lipsire de libertate. Cea mai gravă pedeapsă i-a fost aplicată lui Silviu Burada, în vârstă de 21 de ani, cel care a luat tânăra de pe stradă, cu promisiunea că o duce acasă și cel care și-a chemat prietenii să profite de nurii fetei. Tot Burada este și cel care, prin intermediul familiei și prietenilor, a exercitat presiuni asupra victimei, în speranța că aceasta își va retrage plângerea. Alți trei participanți la viol au fost condamnați la 6 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă și 3 ani de închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Instanța a aplicat un spor de 1 an închisoare la pedeapsa cea mai mare, de 6 ani, urmând ca inculpații să execute, în final, 7 ani de închisoare cu executare. Este vorba de Silviu Avădanei (22 de ani), Petrică Bolboceanu (23 ani) și Paul Andrei Burlacu (28 ani). Ceilalți trei acuzați, care au mers pe care recunoașterii faptelor în fața judecătorilor, respectiv Ionuț Bogdan Boicu (21 ani), Alin Dumitru Rotaru (19 ani), și Ioan Surliac (20 ani), au fost condamnați la o pedeapsă totală de câte cinci ani și opt luni de închisoare cu executare.
Ionuț Boicu, Alin Rotaru, Ioan Surleac, Silviu Avădăni, Paul Andrei Burlacu, Petrică Ionuț Bolboceanu și Silviu Burada au contestat la Curtea de Apel Iași decizia magistraților Judecătoriei Vaslui, sentința definitivă în acest caz urmând a fi făcută publică miercuri 11 noiembrie. În cadrul procesului în care s-a judecat contestația, apărătorii violatorilor din Văleni au porpus mai multe probe, inclusiv cu martori, din care să rezulte că în fapt, nu ar fi fost vorba de un viol, ci de un act sexual consimțit de victimă. Avocații au pledat că victima nu ar fi fost în nici un fel constrânsă, și nici nu a fost sechestrată, ea având posibilitatea să plece în orice moment. 

Comments

comments

de Marian Mocanu Curtea de Apel Iași urmează să dea miercuri, 11 noiembrie, sentința definitivă în cazul celor șase tineri din Văleni condamnați în primă instanță pentru violul unei tinere de 18 ani. Cei șase, condamnați la pedepse între cinci ani și opt luni și opt ani și patru luni de închisoare printr-o sentință a Judecătoriei Vaslui, au contestat această decizie, considerând că pedeapsa primită este mult prea aspră în condițiile în care, zic ei, actul sexual ar fi avut loc cu încuviințarea victimei. Ei au propus instanței ieșene mai multe probe, însă nu toate au acceptate de judecători, care au…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: