Home / Justitie / Cercetați în libertate, ajunși din nou în arest preventiv!

Cercetați în libertate, ajunși din nou în arest preventiv!

de Marian Mocanu

După ce au beneficiat de clemența judecătorilor, fiind cercetați sub control judiciar pentru comiterea de infracțiuni, doi tineri au ajuns totuși după gratii. Cei doi, unul din Cozmești, altul din Ciocani, au înțeles libertatea oferită ca un prilej de a se da iar în stambă și de a face alte infracțiuni.

După ce în luna septembrie Robert Melinte a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, judecătorii au decis cercetarea acestuia în stare de libertate, sub control judiciar. Tânărul de 18 ani nu s-a potolit și zilele trecute a intrat în curtea unui vecin cu aceeași intenție, de a fura tot ce găsea de valoare. Surprins de un alt vecin, tânărul a fugit, însă a fost identificat și prins repede de polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vaslui. Dat fiind faptul că a recidivat în condițiile în care deja fusese „iertat” o dată, magistrații Judecătoriei Vaslui au decis că tânărul hoț nu mai poate beneficia de aceeași îngăduință. În consecință, magistrații au decis înlocuirea măsurii controlului judiciar dispusă în luna septembrie a acestui an cu cea de arestare preventivă.

Un alt tânăr, Adrian Feraru, de 27 ani, din comuna Ciocani, a ajuns la rându-i în arest preventiv pentru că nu a respectat condițiile controlului judiciar. Acesta era trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și furt calificat. În luna iulie, judecătorii bârlădeni au dispus față de acesta măsura controlului judiciar care prevedea și interdicția de a se apropia de martorii din dosar. Tânărul nu a înțeles să se achite de aceste obligații. La începutul acestei luni, în timp ce se deplasa pe drumul sătesc din localitatea Crângu Nou, Adrian Feraru s-a întâlnit cu unul din martorii în dosar. Drept răzbunare, individul l-a lovit cu pumnul în zona feței. În consecință, polițiștii Postului de Poliție Ciocani i-au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe și au sesizat instanța de judecată cu privire la încălcarea de către tânăr a obligațiilor impuse de măsura controlului judiciar. Judecătorii bârlădeni au admis cererea polițiștilor și au aprobat mandatul de arestare a infractorului pentru 30 de zile.

Atât Robert Melinte, cât și Adrian Feraru au fost conduși în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui. Cei doi au șanse mari să nu mai ajungă în libertate decât după ispășirea pedepselor la care vor fi condamnați.

de Marian Mocanu După ce au beneficiat de clemența judecătorilor, fiind cercetați sub control judiciar pentru comiterea de infracțiuni, doi tineri au ajuns totuși după gratii. Cei doi, unul din Cozmești, altul din Ciocani, au înțeles libertatea oferită ca un prilej de a se da iar în stambă și de a face alte infracțiuni. După ce în luna septembrie Robert Melinte a fost reținut de polițiști pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, judecătorii au decis cercetarea acestuia în stare de libertate, sub control judiciar. Tânărul de 18 ani nu s-a potolit și zilele trecute a intrat în curtea unui…

Review Overview

About Tehno Redactor

x

Check Also

Două persoane urmărite internațional prinse la Albița

Polițiștii de frontieră din cadrul ...

Noutăți legislative din domeniul fiscal, explicate pentru contribuabilii vasluieni

Joi, la sediul Administrației Județene ...

Fostul subprefect Sergiu Marian, eliberat condiționat de Judecătoria Vaslui. DNA a contestat din nou măsura

Fostul subprefect Sergiu Marian a ...

%d blogeri au apreciat: