Google+
Home » Justitie » Ginecologul Gabriela Rusu poate profesa în continuare în Spitalul Vaslui deși instanța i-a interzis acest lucru

Ginecologul Gabriela Rusu poate profesa în continuare în Spitalul Vaslui deși instanța i-a interzis acest lucru

Medicul Gabriela Rusu, cea care, de altfel, a condus Secția de Ginecologie a Spitalului Județean Vaslui timp de peste două decenii, poate să profeseze în continuare în unitatea medicală vasluiană, deși instanța i-a interzis să mai intre în spital după condamnarea în dosarul de corupție în care alți trei ginecologi sunt judecați pentru luare de mită.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Vaslui permite în continuare accesul medicului Gabriela Rusu în incinta unității medicale și chiar să-și exercite profesia de ginecolog. Reprezentanții cele mai mari unități medicale din județ nu au pus în aplicare sentința instanței de judecată întrucât, până la pronunțarea definitivă a magistraților în dosarul în care Rusu este judecată pentru fapte de corupție, funcționează prezumția de nevinovăție.

„Medicul Gabriela Rusu poate să-și desfășoare în continuare activitatea în spital, fără niciun fel de restricții. Decizia instanței, de a interzice accesul doamnei doctor în unitatea, este la judecata pe fond a cauzei, ceea ce înseamnă că există calea de atac în urma căreia se va da o sentință definitivă”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, Ana Rinder.

Fosta șefă a Secției de Ginecologie a Spitalului Vaslui, Gabriela Rusu, a fost condamnată, pe 20 octombrie, la un an de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-o cauză în care alți trei medici care i-au fost subordonați sunt judecați în același dosar pentru 60 de fapte de corupție, majoritatea de luare de mită. În plus, Tribunalul Vaslui i-a interzis medicului în cauză să mai intre în spitalul vasluian timp de doi ani de zile. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, judecătorii au stabilit ca, pe perioada termenului de supraveghere, Gabriela Rusu să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 91 de zile, într-un interval de cel mult un an. Instituțiile în care medicul vasluian va trebui să presteze zilele de muncă în folosul comunității sunt Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui sau Primăria Vaslui.

Sentința pronunțată pe 20 octombrie, de Tribunalul Vaslui nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile.

Medicii cereau spagă de la pacienți

Fosta șefă a Secției de Ginecologie a Spitalului Vaslui, Gabriela Rusu, a fost trimisă în judecată pe 12 aprilie, alături de medicii Simona Botez, Doina Andrei și Adrian Tănăsescu, din cadrul aceleași secții, acuzați de procurori de săvârșirea a 60 de fapte de corupție, majoritatea de luare de mită.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, medicii Doina Andrei, Simona Botez și Adrian Tănăsescu au solicitat și au obținut de la pacienți, în perioada 2009-2015, sume de bani variind între 50 și 1.600 de lei, pentru efectuarea de acte în legătură cu activitatea de serviciu, respectiv prestarea serviciilor medicale gratuite sau pentru îndeplinirea de acte contrare îndatoririlor de serviciu, precum și efectuarea de întreruperi de sarcină la cerere, vârsta sarcinii fiind de peste 14 săptămâni. Astfel, activitatea ilegală era disimulată, susțin anchetatorii, prin comiterea de infracțiuni de fals referitor la completarea inexactă a foilor de observație clinică pentru pacienți.
„Activitatea infracțională a inculpaților s-a desfășurat pe fondul îndeplinirii defectuoase a îndatoririlor de serviciu de către Gabriela Marcela Rusu care, în calitate de șef al Secției Obstetrică-Ginecologie, în perioada ianuarie 2014 – 9 februarie 2015, nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, neverificând modalitatea în care se efectuează înregistrarea pacienților, completarea, păstrarea foilor de observație și încasarea sumelor de bani pentru proceduri medicale la cerere, organizând în mod defectuos activitatea în cadrul secției. De asemenea, nu a luat măsurile necesare pentru evidențierea pe o condică separată a prescripțiilor medicale pentru prescrierea preparatelor cu substanțe stupefiante și psihotrope, provocând astfel un prejudiciu de 2.080 de lei Spitalului Județean de Urgență Vaslui, cu referire la neîncasarea sumelor de bani conform planului tarifar, și de 15.363,16 lei Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui prin acordarea asistenței medicale gratuite, cu decontarea cheltuielilor de la bugetul de stat, pentru cazuri care nu reprezentau, de fapt, urgențe medicale”, se arată în rechizitoriu.
La scurt timp de la trimiterea în judecată, Gabriela Rusu și-a dat demisia din funcția de șef al Secției Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean Vaslui.
Cauza în care a fost judecată Gabriela Rusu a fost disjunsă de către magistrații Tribunalului Vaslui, după ce medicul a solicitat judecarea sa în procedură simplificată, recunoscându-și faptele. În plus, medicul a plătit și către spital și Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui prejudiciul stabilit de procurori.

Comments

comments

About Tehno Redactor