Google+
Home » Invatamant » Carnavalul Toamnei, la „grădi”!

Carnavalul Toamnei, la „grădi”!

de Mihaela NICULESCU

Acțiunea a fost organizată de copiii și educatoarele de la Grădinița nr. 5 Bârlad.

Gradi 1Fiecare grădiniță își stabilește un calendar anual al activităților educative extrașcolare pentru ca preșcolarii să valorifice cunoștințele și deprinderile acumulate pe parcursul derulării diferitor proiecte. Cum toamna este pe sfârșite, zilele trecute, la Grădinița nr. 5 din Bârlad s-a încheiat proiectul tematic despre toamnă.

„Pentru că toamna se pregătește să-și facă ieșirea de pe scena acestui an, ne-am gândit să sărbătorim acest anotimp printr-un carnaval în care grația, buna dispoziție să se împletească cu spiritul de competitivitate și fairplay. Am pregătit un concurs al baloanelor surpriză, care odată sparte lăsau să zboare un bilețel cu o anume misiune de îndeplinit. Preșcolarii au trebuit să sară precum cangurul, să plimbe o minge într-o lingură uriașă, sau să realizeze cel mai haios dovleac. Alături de preșcolari din Grădinița nr. 5 au mai participat și copii ai Grădiniței nr.13”, ne-a declarat Oana Chirilă, educatoare la grupa mică a Grădiniței nr.5.

Din programul activității n-au lipsit parada costumelor de toamnă, o expoziție cu lucrările prichindeilor, dar și premierea acestora. Buburuze, floricele și pitici au fost, pentru mai bine de o oră, atracția serbării la care au participat și părinții.

„Misiunea noastră ca dascăli este să implicăm preșcolarii în activități care să corespundă preocupărilor și intereselor acestora, punând în valoare talentul și capacitățile lor în diferite domenii, stimulându-i să participe la acțiuni variate, în contexte nonformale”, a mai adăugat Oana Chirilă.

Astfel de activități dedicate toamnei au avut loc luna aceasta și vor continua să fie organizate până pe 30 noiembrie în majoritatea grădinițelor din Bârlad.

Comments

comments

de Mihaela NICULESCU Acțiunea a fost organizată de copiii și educatoarele de la Grădinița nr. 5 Bârlad. Fiecare grădiniță își stabilește un calendar anual al activităților educative extrașcolare pentru ca preșcolarii să valorifice cunoștințele și deprinderile acumulate pe parcursul derulării diferitor proiecte. Cum toamna este pe sfârșite, zilele trecute, la Grădinița nr. 5 din Bârlad s-a încheiat proiectul tematic despre toamnă. „Pentru că toamna se pregătește să-și facă ieșirea de pe scena acestui an, ne-am gândit să sărbătorim acest anotimp printr-un carnaval în care grația, buna dispoziție să se împletească cu spiritul de competitivitate și fairplay. Am pregătit un concurs…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Razvan Calin