Home / Administratie / Consiliul Județean ne arată la ce ne-a folosit UE!

Consiliul Județean ne arată la ce ne-a folosit UE!

Centrul de Informare ”Europe Direct” Vaslui, din cadrul Consiliului Județean (CJ) Vaslui, organizează în următoarele două săptămâni acțiuni menite să popularizeze impactul investițiilor cu fonduri europene în județ. Ieri, un număr de circa 40 de persoane in vârstă, de la Centrul Social ”Sfântul Nicolae”, au mers intr-o caravană de informare desfășurată sub titulatura ”Inainte și după 8 ani de la integrarea României in Uniunea Europeană”. Evenimentul are ca obiectiv conștientizarea cetățenilor din județ asupra impactului pozitiv pe care il au fondurile europene asupra dezvoltării economice și sociale a județului Vaslui, prin promovarea proiectelor de succes implementate in județ, in perioada 2007-2013.

În cursul zilei de ieri au fost vizitate două obiective: ”Reabilitare, modernizare și dotare Centru social de zi pentru persoane vârstnice Crețești, comuna Crețești”, dat în folosință în anul 2008 și ”Modernizare unitate de vinificație SC Vinicola Averești 2000 SA”, sat Averești, comuna Bunești Averești. Astăzi, persoane cu vârsta de peste 60 de ani, de la Centrul social ”Sfânta Vineri” din Vaslui, urmează a vizita alte patru obiective: Muzeul ”Vasile Pârvan”, Teatrul ”V. I. Popa” și Planetariul, toate din Bârlad, precum și Fabrica de făinuri proteice din satul Chițcani, comuna Costești.

Caravana cuprinde simultan și concursul de fotografii privind impactul aderării României la Uniunea Europeană, cu titlul ”Europa prin obiectiv”. Cei care doresc să se înscrie la concurs, sunt invitați să fotografieze obiectivele vizitate. În perioada 15-19 decembrie va avea loc și o expoziție foto, la Muzeul Județean Vaslui, pentru a putea admira fotografiile realizate și prezentate in concurs. (Dorelian DAVID)

Centrul de Informare ”Europe Direct” Vaslui, din cadrul Consiliului Județean (CJ) Vaslui, organizează în următoarele două săptămâni acțiuni menite să popularizeze impactul investițiilor cu fonduri europene în județ. Ieri, un număr de circa 40 de persoane in vârstă, de la Centrul Social ”Sfântul Nicolae”, au mers intr-o caravană de informare desfășurată sub titulatura ”Inainte și după 8 ani de la integrarea României in Uniunea Europeană”. Evenimentul are ca obiectiv conștientizarea cetățenilor din județ asupra impactului pozitiv pe care il au fondurile europene asupra dezvoltării economice și sociale a județului Vaslui, prin promovarea proiectelor de succes implementate in județ, in perioada…

Review Overview

About Razvan Calin

x

Check Also

Noi sensuri unice pe cinci străzi din Vaslui pentru fluidizarea traficului rutier

Autoritățile vasluiene au decis să ...

Care sunt localitățile din județul Vaslui care rămân fără curent electric zilele acestea

Astăzi curentul electric va fi ...

Un Dorel cu TIR de București a blocat ore întregi o bandă de circulație pe DN 24, la ieșirea din Muntenii de Sus

Un șofer cu un TIR ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: