Google+
Home » National » Iohannis îndeamnă tinerii să intre în politică: Generația voastră să se implice dacă vrea schimbare

Iohannis îndeamnă tinerii să intre în politică: Generația voastră să se implice dacă vrea schimbare

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu tineri care lucrează în Bratislava, spunându-le să discute cu prietenii lor din țară pentru a se implica în politică, fiindcă este nevoie de o reînnoire a clasei politice, dar a subliniat că aceasta nu înseamnă îndepărtarea bătrânilor “ca el”. 

Iohannis le-a vorbit, pe scurt, tinerilor care lucrează în capitala Slovaciei despre evenimentele recente din țară, de la protestele de după tragedia din Colectiv și până la instalarea noului Guvern.

“Faptul acesta, oameni care au ieșit în stradă să-și spună păsul, este democratic, este legitim. Această voce de data aceasta s-a făcut auzită și a fost auzită. Sper să avem o înțelegere foarte bună a fenomenului în rândul partidelor, să avem reforme de substanță în interiorul partidelor, să primească și să promoveze oameni noi. Politica se schimbă doar dacă se schimbă și oamenii care o fac”, a spus președintele.

Klaus Iohannis a atras însă atenția că aceasta nu înseamnă că trebuie “trimiși acasă” toți politicienii, pentru că “politică fără partide nu merge”.

“Asta nu înseamnă că îi trimitem acasă pe cei bătrâni, ca mine. Sper. Există oameni și politicieni de toată isprava în toate partidele și la toate vârstele, dar reînnoirea se face și cu oameni tineri”, a spus, zâmbind, Iohannis.

Președintele a subliniat însă nevoia unei reînnoiri a clasei politice, care nu se poate petrece decât cu implicarea tinerilor.

“Aici văd o posibilitate și pentru oameni din generația voastră să intre în politică dacă vor să schimbe ceva. Acum, nu cred că cineva din Bratislava merge la București să intre într-un partid, dar poate vorbiți cu prieteni, cu colegi de acasă, poate vă întreabă ce părere aveți și poate îi sfătuiți să încerce”, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis le-a vorbit acestora și despre situația economică a țării, care i-a făcut pe mulți dintre ei să își caute locuri de muncă în Europa. “Sincer, mi-ar fi plăcut să aveți aceste poziții la noi acasă, în România”, a spus președintele în fața unui grup de aproximativ 20 de români care lucrează în companii din Bratislava, aceștia răspunzând că “și ei” ar fi vrut același lucru.

“Sunteți oameni foarte bine pregătiți, foarte bine cotați pe piața muncii și, evident, cu multă energie. Fără energie nu mergi într-o țară străină să lucrezi acolo. Iată una din problemele grave ale României, care sper ca în anii următori să o putem, nu știu dacă o putem rezolva, dar cu siguranță ameliora, găsind căi de dezvoltare economică, astfel încât aceste poziții să devină atractive și în România”, a mai spus șeful statului.

După discursul susținut în fața tinerilor români, Klaus Iohannis a avut și discuții cu aceștia despre problemele cu care se confruntă, motivele care i-au făcut să plece din România și măsurile pe care autoritățile le-ar putea lua pe viitor pentru a preveni astfel de cazuri, dar și pentru a-i face pe cei plecați să revină în țară.

Președintele Klaus Iohannis se află, miercuri și joi, într-o vizită oficială în Slovacia.

Programul primei zile a cuprins de asemenea întrevederi cu președintele Slovaciei, Andrej Kiska, președintele Consiliului Național slovac, Peter Pellegrini, și cu prim-ministrul Robert Fico.

Joi, Klaus Iohannis, alături de omologul său, vor merge în orașul Zvolen, unde vor participa la ceremonia depunerii coroanelor de flori la Cimitirul militar al Armatei Române din Zvolen și va participa și la ceremonia de decorare a veteranilor slovaci participanți la luptele de eliberare a teritoriului slovac în cel de-al Doilea Război Mondial. Cinci veterani vor fi decorați de președintele Sloveniei, alături de Klaus Iohannis. Președintele va avea și o scurtă întrevedere cu veteranii și cu locuitorii orașului Zvolen.

Sursa; mediafax.ro

Comments

comments

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu tineri care lucrează în Bratislava, spunându-le să discute cu prietenii lor din țară pentru a se implica în politică, fiindcă este nevoie de o reînnoire a clasei politice, dar a subliniat că aceasta nu înseamnă îndepărtarea bătrânilor "ca el".  Iohannis le-a vorbit, pe scurt, tinerilor care lucrează în capitala Slovaciei despre evenimentele recente din țară, de la protestele de după tragedia din Colectiv și până la instalarea noului Guvern. "Faptul acesta, oameni care au ieșit în stradă să-și spună păsul, este democratic, este legitim. Această voce de data aceasta s-a făcut auzită și…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile