Google+
Home » Sport » Eșec pentru Handbal Club Vaslui

Eșec pentru Handbal Club Vaslui

Runda cu numărul 13, ultima a turului Ligii Naționale la handbal masculin, a programat și întâlnirea Dunărea Călărași – Handbal Club Vaslui. Partida s-a desfășurat în Sala Sportului din Constanța din cauză că ISU Călărași a închis sala din localitate ca urmare a neregulilor constatate.

Meciul luat sfârșit cu scorul de 33–29 (16-15) în favoarea trupei pregătită de Aihan Omer. Jocul, care a opus formațiile pregătite de cei doi antrenori ai naționalei masculine (cel de-al doilea fiind Sandu Iacob) a fost mai mult decât echilibrat, în prima sa parte. La început au condus călărășenii, la două goluri (7-5) după care oaspeții au avut un forcing de câteva minute, în urma căruia au întors rezultatul (7-9). Până aproape de pauză aceștia au condus la unu-două goluri diferență, însă finalul a aparținut gazdelor, care au intrat la cabine cu un gol avantaj: 16-15.

Primele șapte-opt minute de la reluare au aparținut în totalitate gazdelor, care s-au distantat la 21-16. Diferența de cinci goluri s-a dovedit a fi decisivă, vasluienii nereușind să mai revină pe tabela de marcaj. Golurile oaspeților au fost înscrise de M. Bujor și Roșu (câte 5), Cotinghiu (4), Moldovanu (3), Sandu Mihai, G. Bujor, Polocoșer, Anton și Hrimiuc (câte 2), Soare și Barac (căte 1).

În urma acestei înfrângeri vasluienii se află pe locul 10, cu 16 puncte. Astfel, ei s-au depărtat puțin de locul 8, ultima poziție care asigură prezența in play-off. În etapa cu numărul 14, prima a returului, trupa antrenată de Sandu Iacob și Alexandru Axinte se va deplasa la Târgu Jiu, pentru confruntarea cu Energia din localitate. Partida va avea loc duminică, 29 noiembrie, de la orele 18.00. (Dorelian David)

Comments

comments

Runda cu numărul 13, ultima a turului Ligii Naționale la handbal masculin, a programat și întâlnirea Dunărea Călărași – Handbal Club Vaslui. Partida s-a desfășurat în Sala Sportului din Constanța din cauză că ISU Călărași a închis sala din localitate ca urmare a neregulilor constatate. Meciul luat sfârșit cu scorul de 33–29 (16-15) în favoarea trupei pregătită de Aihan Omer. Jocul, care a opus formațiile pregătite de cei doi antrenori ai naționalei masculine (cel de-al doilea fiind Sandu Iacob) a fost mai mult decât echilibrat, în prima sa parte. La început au condus călărășenii, la două goluri (7-5) după care…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: