Home / Administratie / Stăm și noi bine la ceva – Vasluiul nu are probleme cu plata alocațiilor pentru copii

Stăm și noi bine la ceva – Vasluiul nu are probleme cu plata alocațiilor pentru copii

Județul Vaslui nu se confruntă cu probleme în privința plății alocațiilor de stat pentru copii sau a altor drepturi bănești acordate sub forma de ajutoare sociale, dau asigurări reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, în ciuda informațiilor alarmiste din ultima perioadă conform cărora toți copiii din România nu-și primesc la timp cei 84 de lei de la stat.

Toate alocațiile și ajutoarele sociale pentru cei peste 117.000 de beneficiari din județul Vaslui sunt achitate conform graficelor, fără a exista întârzieri la plată. Cel puțin așa susține conducerea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Vaslui, chiar dacă în ultima perioadă au apărut diverse informații potrivit cărora ar exista întârzieri la plata celor 84 de lei către cele câteva milioane de copii din România.
„Nu avem probleme de acest gen la nivelul județului Vaslui. Și noi am fost surprinși să vedem astfel de știri. Întârzieri la plată s-au întâmplat la București acolo unde, s-ar părea, din cauza fuziunii a două bănci, au mers la trezorerie cu conturi greșite astfel încât s-au blocat plățile alocațiile”, a declarat directorul AJPIS Vaslui, Sorin Prepeliță.
Potrivit acestuia, ar putea exista unele întârzieri la achitarea alocațiilor de stat pentru copii în mediul rural.

„Într-adevăr, există posibilitatea ca la cei care primesc alocațiile prin mandat Poșta Română să cumuleze toate drepturile achitate de noi, cum ar fi ajutorul social și alocațiile de susținere a familiei, și să le plătească o singură dată. Dar, oricum ar fi, sunt în termenul legal, pentru că despre întârzieri la plată putem vorbim abia după data de 30 ale lunii”, susține Sorin Prepeliță.
La nivelul județului Vaslui sunt 90.000 de copii care primesc alocație de stat și 13.700 familii care beneficiază de alocație de susținere a familiei. De asemenea, mai sunt în plată 10.400 de ajutoare sociale și 2.000 de indemnizații de creștere a copilului.

About Mihai Vasile

x

Check Also

Angajările la DGASPC, suspendate până la adoptarea bugetului instituției

Austeritate la DGASPC Vaslui! Deși Direcția ...

Criza de mecanizatori paralizează activitățile din agricultura județului Vaslui

de Dănuț CIOBANU  Agricultura județului Vaslui ...

Proiect educativ de 2 milioane de euro, pentru 600 de copii și adulți din municipiul Vaslui

de Dănuț CIOBANU  Primăria Vaslui a ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: