Google+
Home » Invatamant » Zilele Liceului Pedagogic Bârlad!

Zilele Liceului Pedagogic Bârlad!

de Răzvan CĂLIN

Săptămâna aceasta, liceul bârlădean va sărbători 145 de ani de existență.

În perioada 23 – 27 noiembrie, Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” din Bârlad va organiza o serie de manifestări dedicate împlinirii a 145 de ani existență. Vorbim de una dintre cele mai vechi școli pedagogice din țară, care de-a lungul timpului a instruit și modelat generații întregi de dascăli.

marinescu_danielaProgramul manifestărilor cuprinde diferite acțiuni care se vor derula zilnic, toate fiind organizate de elevii liceului sub îndrumarea și coordonarea profesorilor. Nu vor lipsi din program concursurile școlare, expozițiile cu lucrări plastice realizate de elevi, concursuri și recitaluri de muzică, momente artistice, seminarii, mese rotunde și chiar un concurs gastronomic.

Joi, 26 noiembrie, sala de sport a liceului va găzdui de la ora 17 tradiționalul concurs Miss și Mister Boboc, iar vineri, 27 noiembrie, la Casa Corpului Didactic din Vaslui, va fi vernisată o expoziție de pictură intitulată ”1 Decembrie”, cu lucrări realizate de elevii Liceului Pedagogic Bârlad.

”Liceul nostru este una dintre cele mai vechi școli pedagogice din țară, care pe lângă formarea psiho-pedagogică a învățătorilor, educatoarelor și instructorilor de educație extrașcolară,  își propune (iar rezultatele atestă că și reușește) să valorifice și să dezvolte aptitudini artistico-plastice, muzicale, sportive și lingvistice în cadrul diverselor specializări și sub îndrumarea profesorilor cu un portofoliu impresionant. Suntem o instituție de învățământ care instruiește generații viitoare de cadre didactice, iar aceasta este o misiune care ne onorează. Ne numărăm printre cele mia vechi școli pedagogice din România, ceea ce ne obligă să menținem și pe viitor standarde cât mai înalte”, ne-a declarat Daniela Marinescu, directorul adjunct al Liceului Pedagogic Bârlad.

 

Comments

comments

About Razvan Calin