Home » Sanatate » A leșinat în cabina macaralei

A leșinat în cabina macaralei

de Marian MOCANU

Unui bărbat în vârstă de 53 de ani, angajat al unei firme din Huși, i s-a făcut rău chiar în timp ce acționa comenzile unei macarale. Cabina în care se afla era la peste zece metri înălțime, așa că a fost nevoie de intervenția pompierilor hușeni pentru a-l coborî în siguranță.

Unui angajat al firmei hușene Petal SA i s-a făcut rău chiar în timp ce manevra o macara în curtea întreprinderii. Bărbatul a leșinat pur și simplu, starea sa fiind observată de colegii care l-au văzut prăbușit peste comenzile utilajului. Inițial, oamenii au încercat să urce până în cabina macaralei, aflată la peste zece metri înălțime, dar au renunțat, considerând că este prea periculos. În consecință, au solicitat imediat ajutor la numărul de urgență 112.

„La fața locului s-au deplasat două echipaje ale ISU Vaslui, dintre care unul pentru salvare la înălțime, dat fiind locația persoanei rămase inconștiente și un al doilea echipaj de suport pentru stingerea incendiilor. Imediat, la locul evenimentului, au ajuns și paramedicii de la Serviciul de ambulanță Județean care i-au acordat omului primul ajutor”, ne-a declarat Ionel Roșu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. Din câte se pare, bărbatul suferea de mai multe boli cronice, starea sa fiind agravată de temperaturile scăzute de afară. La sosirea echipajelor de intervenție, bărbatul își mai revenise, astfel că a fost coborât de pompieri în condiții de siguranță. Ulterior, acesta a fost transportată la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, pentru mai multe investigații, starea sa fiind stabilă.

de Marian MOCANU Unui bărbat în vârstă de 53 de ani, angajat al unei firme din Huși, i s-a făcut rău chiar în timp ce acționa comenzile unei macarale. Cabina în care se afla era la peste zece metri înălțime, așa că a fost nevoie de intervenția pompierilor hușeni pentru a-l coborî în siguranță. Unui angajat al firmei hușene Petal SA i s-a făcut rău chiar în timp ce manevra o macara în curtea întreprinderii. Bărbatul a leșinat pur și simplu, starea sa fiind observată de colegii care l-au văzut prăbușit peste comenzile utilajului. Inițial, oamenii au încercat să urce…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: